Călătoria cu metroul s-ar putea scumpi: Este o opţiune. De 5 – 6 ani nu a mai crescut tariful – Drulă

AGERPRES - vin, 05 mart. 2021, 10:24
Călătoria cu metroul s-ar putea scumpi: Este o opţiune. De 5 - 6 ani nu a mai crescut tariful - Drulă

Scumpirea călătoriei cu metroul în acest an este o opţiune pentru diminuarea pierderilor Metrorex, mai ales că tariful nu a mai fost majorat de 5-6 ani, a declarat, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

„Este o opţiune (scumpirea cartelei de metrou anul acesta, n.r.), nu am avut această discuţie, aştept să se instaleze noua conducere, dar de 5-6 ani nu a mai crescut tariful. Pe partea de venituri se poate umbla (…), dar trebuie să avem un pic grijă, pentru că suntem şi într-o perioadă de pandemie în care oamenii oricum au oarecare teamă de transportul în comun, dar există o flexibilitate. În momentul în care de 5 ani tariful nu a mai fost majorat, numai dacă ne uităm la inflaţia din ultimii 5 ani, ar trebui măcar o ajustare în zona asta. Ar putea să ajute compania, nu va umple în întregime gaura, dar ar putea ajuta”, a afirmat Cătălin Drulă, la Digi 24.

O majorare de 20% a tarifului ar aduce Metrorex venituri suplimentare de 50 de milioane de lei pe an

Ministrul Transporturilor a arătat că o majorare de 20% a tarifului ar aduce Metrorex venituri suplimentare de 50 de milioane de lei pe an, în condiţiile în care doar pentru funcţionarea Magistralei 5 compania are nevoie de o subvenţie de 150 de milioane de lei anual.

„La o estimare, cifrele sunt aproximative, la o creştere de 20% pe zona tarifară, în medie, că nu trebuie să crească la fel titlul de două călătorii cu abonamentul, se pot aduce cred că 50 de milioane în plus pe an, ceea ce ajută, evident. (…) Nu există varianta închiderii M5.(…). Astea sunt nişte bombiţe aruncate. (…) În momentul de faţă, linia M5, cea aflată în operare, are costuri de 175 de milioane de lei pe an şi aduce în venituri, estimat, 25 de milioane. Restul, cei 150 de milioane diferenţă, vin din banii noştri de la bugetul naţional, banii aceia cu care ar trebui să facem şi autostrăzi, şi căi ferate, să construim şi în Moldova şi în multe locuri”, a precizat Drulă.

La ora actualăo cartelă de două călătorii costă 5 lei, iar una de 10 călătorii 20 de lei. Cartela de abonament pentru o zi costă 8, în timp ce abonamentul cu călătorii nelimitate pe timp de o lună costă 70 de lei, iar pentru elevi şi studenţi 35 de lei. Abonamentul cu călătorii nelimitate pe timp de o săptămână costă 25 de lei.

Citeste si: Metrorex are un nou consiliu de administrație. S-a finalizat raportul Corpului de Control trimis de Drulă

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, dintre care 6.700 de firme de consultanță fiscală, prezentă în România......
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, ...