Salariile directorilor BCR s-au dublat în anii de criză

BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, a cheltuit anul trecut 20 de milioane de lei (4,5 milioane de euro) cu salariile conducerii, suma fiind una dublă faţă de 2011
Economica.net - S, 06 apr. 2013, 07:39

Cele 20 de milioane de lei  reprezintă cea mai mare factură înregistrată de BCR de la începutul crizei, un alt vârf de peste 15 mil. lei fiind consemnat pe 2010. Iniţial, şi pentru 2011 fuseseră contabilizate cheltuieli de aproape 12 mil. lei, însă în final au rămas 9,8 mil. lei, probabil în urma reevaluării bonusurilor.

Per ansamblu, banca nu a putut reduce cheltuielile salariale totale pe 2012 decât cu 1,2%, până la 575 mil. lei, deşi numărul salariaţilor a scăzut cu peste 900 de oameni, până la 7.161. Explicaţia: cheltuielile amintite includ suma de 82 mil. lei bugetată ca şi costuri de restructurare a personalului.

La nivelul întregului grup BCR efectivele s-au redus anul trecut cu 1.200 de oameni, până la 8.026, şi ar trebui să ajungă la 7.500 la sfârşitul anului

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează să garanteze aprovizionarea cu energie a pieței sârbe
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează ...
Ministrul Energiei din Serbiei, Dubravka Djedovic Handanovic a semnat marţi un acord cu grupul petrolier ungar MOL cu privire la managementul viitor al companiei petroliere sârbeşti NIS,......
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Preşedintele american Donald Trump a semnat un memorandum prin care invocă Legea privind Producţia de Apărare (Defense ...
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu a fost numită marţi în funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române, potrivit unei decizii semnate ...
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania intenţionează să investească până la sfârşitul acestui deceniu aproximativ 16 miliarde de euro pentru a-şi ...