Europa aşteaptă verdictul asupra vaccinului produs de AstraZeneca

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) urmează să anunţe joi după-amiază rezultatul evaluării sale asupra siguranţei vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19, după ce mai multe state membre ale Uniunii Europene au suspendat administrarea acestui vaccin de teama efectelor adverse, transmit AFP şi dpa.
AGERPRES - J, 18 mart. 2021, 10:26
Europa aşteaptă verdictul asupra vaccinului produs de AstraZeneca

Avizul EMA este aşteptat în mod special într-o perioadă când Uniunea Europeană, aflată în plină penurie de vaccinuri, se bazează pe milioane de doze ale vaccinului produs de compania britanică AstraZeneca.

Şapte state membre UE, printre care Germania şi Franţa, s-au alăturat la începutul săptămânii listei cu 15 ţări care au suspendat administrarea acestui vaccin în urma manifestării unor efecte adverse, precum dificultăţi de coagulare a sângelui.

Şefa EMA, Emer Cooke, s-a declarat deja ”ferm convinsă” că în cazul acestui vaccin beneficiile depăşesc riscurile. Deşi nu este exclus ca EMA să recomande suspendarea utilizării vaccinului AstraZeneca în Uniunea Europeană, agenţia s-ar putea mulţumi cu publicarea unui ”avertisment suplimentar”, a adăugat ea.

La 29 ianuarie, EMA a dat undă verde acestui vaccin dezvoltat de laboratorul britanico-suedez AstraZeneca şi Universitatea Oxford.

EMA ar putea totuşi să împărtăşească poziţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care miercuri a apreciat că, pentru moment, balanţa riscuri/beneficii înclină în favoarea vaccinului AstraZeneca, recomandând ca ”vaccinările să continue”.

„Comitetul consultativ global al OMS pentru siguranţa vaccinurilor analizează cu mare atenţie cele mai recente date de siguranţă disponibile pentru vaccinul AstraZeneca. De îndată ce analiza va fi finalizată, OMS va comunica imediat rezultatele acesteia către public”, a menţionat organizaţia internaţională într-un comunicat.

OMS a autorizat vaccinul AstraZeneca pentru utilizare în regim de urgenţă luna trecută, facilitând astfel accesul ţărilor în curs de dezvoltare la un ser relativ ieftin.

Citeste si: EMA: Beneficiile imunizării cu vaccinurile de la AstraZeneca depășesc categoric riscurile

Aprope jumătate din populația adultă din Marea Britanie a fost imunizată. Boris Johnson se va vaccina cu serul de la AstraZeneca

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Premierul interimar Ilie Bolojan anunţă că va discuta miercuri cu Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, pe tema acuzaţiilor care i se aduc, urmând să ia o decizie....
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că începând de marţi în oraş nu mai pot fi autorizate jocurile ...
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada a anunţat marţi intrarea în vigoare pe 8 septembrie a unor suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie ...