Restaurantele și cluburile care nu respectă interdicțiile din pandemie vor fi închise

Ministrul de Interne Lucian Bode a declarat că unitățile agenților economici care nu respectă restricțiile din perioada pandemiei vor fi închise.
Ion Dobreanu - J, 25 mart. 2021, 20:41
Restaurantele și cluburile care nu respectă interdicțiile din pandemie vor fi închise

El a spus că Guvernul a adoptat un proiect de modificare a Legii 55/2020, prin care autoritățile să poată suspendă activitatea agenților economici care continuă să funcţioneze în pofida interdicţiilor impuse pentru prevenirea efectelor pandemiei de COVID-19.

„În condiţiile în care Parlamentul nu ia în discuţie amendamentele pe care noi le-am propus la Legea 55/2020, Guvernul a adoptat un proiect de modificare şi completare a Legii 55 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În primă lectură, pentru că vrem să parcurgem toate procedurile legale de transparenţă, aşteptăm punctul de vedere al avizatorilor şi cel mai probabil săptămâna viitoare vom aproba acest proiect de lege”, a spus ministrul.

“Pentru operatorii economici care încalcă restricțiile se va închide sediul principal sau secundar pentru 15 sau 30 de zile”, a declarat Bode.

El a justificat această măsură prin faptul că amenzile nu par să-i sperie pe patronii de localuri și că trebuie impuse măsuri mai dure pentru încălcarea regulilor de siguranță.

„În practică s-a constatat faptul că anumiţi operatori economici, reduşi numeric, este adevărat, dar vizibili, care au fost sancţionaţi pentru astfel de fapte au continuat să încalce prevederile legale, am considerat că aplicarea sancţiunii contravenţionale este nesemnificativă în raport cu profitul realizat în urma desfăşurării activităţilor interzise. În acest sens, considerăm necesară instituirea în acest caz şi a unei sancţiuni contravenţionale complementare. Astfel, opinăm că aplicarea sancţiunii complementare a închiderii pe o durată de 15 zile, respectiv 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic îşi desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite, respectiv îşi desfăşoară activitatea suspendată temporar prin măsurile stabilite potrivit articolului 5 alineatul 3 litera f, constituie o măsură adecvată şi proporţională în cazul comportamentului menţionat”, a explicat Bode.

“Aplicarea acestei sancțiuni se va materializa prin afișarea în prima fază în sediul principal a anunțului că activitatea este suspendată Dacă acestea continuă să își desfășoare activitatea, se va aplica sigiliu. Îndepărtarea sigiliilor poate fi faptă penală. Vom stabili și instituțiile chemate să aplice aceste prevederi”, a spus ministrul de Interne.

Ministrul Bode a susținut că vrea ca aceste modificări propuse să fie legiferate cât mai rapid, pentru ca să se poată lua măsuri eficiente pentru combaterea extinderii pandemiei.

Nerespectarea sancţiunii contravenţionale complementare în acest caz se va materializa prin aplicarea pentru durata rămasă de sigilii.

“Îl vom trimite în procedură de urgenţă în Parlament şi îmi exprim speranţa că într-un timp foarte scurt acest proiect de lege va fi adoptat atât de Senat, cât şi de Camera Deputaţilor, astfel încât ea să fie publicată (…). Îmi doresc ca în cel mai scurt timp aceste reglementări să fie publicate în Monitorul Oficial și să poată fi aplicate, pentru a limita la minimum posibil răspândirea pandemiei”, a mai declarat Bode.

Te-ar mai putea interesa și
Importatorul Volkswagen pune creșterea vânzărilor de mașini electrificate din martie pe seama evoluției prețului combustibililor
Importatorul Volkswagen pune creșterea vânzărilor de mașini electrificate din martie pe seama evoluției prețului combustibililor
Interesul pentru automobilele electrificate crește, din nou, pe fondul evoluțiilor din piața combustibililor tradiționali, consideră oficialii Volkswagen. În România, „interesul pentru......
Strâmtoarea Ormuz – China cere, din nou, redeschiderea culoarului. Mesaj de la Beijing pentru Iran
Strâmtoarea Ormuz – China cere, din nou, redeschiderea culoarului. Mesaj de la Beijing pentru Iran
China a făcut apel joi la restabilirea libertăţii de navigaţie în Strâmtoarea Ormuz, potrivit dpa.
Marea Britanie se pregăteşte pentru o decizie istorică. Întâlnire a premierului Starmer cu META (Facebook şi Instagram), TikTok şi X despre siguranţa copiilor pe rețelele sociale
Marea Britanie se pregăteşte pentru o decizie istorică. Întâlnire a premierului Starmer cu META (Facebook şi Instagram), ...
Premierul britanic Keir Starmer se întâlneşte joi, la Downing Street, cu reprezentanţi ai principalelor platforme de ...
Gigantul elvețian Sika cumpără Akkim, producător de materiale chimice din Turcia, cu o fabrică în România. Ce afaceri au turcii pe plan local
Gigantul elvețian Sika cumpără Akkim, producător de materiale chimice din Turcia, cu o fabrică în România. Ce afaceri ...
Consiliul Concurenței a anunțat că analizează achiziția Sika a companiei Akkim din Turcia, inclusiv filiala din România, ...