Peste 18.000 de locuri de muncă oferite de către angajatori, în martie – BestJobs

Angajatorii au avut disponibile peste 18.000 de locuri de muncă, în luna martie, majoritatea în vânzări, IT şi Telecom, financiar-contabil, inginerie şi construcţii, arată datele centralizate de către o platformă de recrutare online.
AGERPRES - vin, 26 mart. 2021, 12:56
Peste 18.000 de locuri de muncă oferite de către angajatori, în martie - BestJobs

În ceea ce priveşte candidaţii români, aceştia au realizat, de la începutul lunii martie, aproape 700.000 de aplicări pentru posturile disponibile pe platforma Bestjobs, cu aproximativ 25% mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2020. Cei mai activi au fost candidaţii din Bucureşti şi judeţele Timiş, Prahova, Braşov, Cluj, Iaşi Constanţa, Ilfov, Arad şi Argeş.

Potrivit sursei citate, candidaţii din cele zece judeţe au înregistrat aproximativ 23% din totalul aplicărilor pentru locuri de muncă, în luna martie. Posturile care au înregistrat cel mai mare număr de aplicanţi au fost: contabil, asistent vânzări, software şi web developers, şi inginer – cu peste 2.000 de aplicanţi fiecare.

De asemenea, în cursul lunii martie joburile remote (munca de acasă, n.r.) au continuat să fie la mare căutare, iar candidaţii care au fost cei mai interesaţi să aplice au fost cei din Bucureşti, respectiv judeţele Cluj şi Timiş. La polul opus, candidaţii din judeţe precum Dolj sau Bihor au fost cel mai puţin interesaţi de perspectiva de a lucra de acasă.

Datele Bestjobs relevă faptul că domenii precum educaţie, juridic şi HoReCa au înregistrat cele mai puţine posturi disponibile în martie, respectiv 780.

Cei mai mulţi angajatori care au recrutat personal pentru locuri de muncă de acasă activează în domenii ca: IT&C, financiar-consultanţă, BPO, marketing, resurse umane şi vânzări.

Un studiu realizat în ultimul trimestru al anului trecut de Bestjobs şi Boston Consulting Group arăta că şase din zece români (61%) au declarat că ar dori să muncească de la distanţă pentru o companie din afara ţării (remote employees), în condiţiile în care numărul celor care vor să lucreze în afara ţării s-a redus aproape la jumătate în ultimii doi ani.

Topul primelor zece ţări unde românii ar vrea să muncească de la distanţă este format din: Marea Britanie, Germania, SUA, Franţa, Italia, Austria, Spania, Canada, Belgia şi Elveţia.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, prin care peste 4,6 milioane de specialişti sunt conectaţi la piaţa muncii, precum şi mai mult de 150 de specialişti în dezvoltare profesională şi personală.

Te-ar mai putea interesa și
Exim Banca Românească – 20 de rate fără dobândă pentru cumpărături de peste 3.000 de lei. Ce trebuie să faci
Exim Banca Românească – 20 de rate fără dobândă pentru cumpărături de peste 3.000 de lei. Ce trebuie să faci
Exim Banca Românească extinde până la 20 numărul ratelor fără dobândă pentru cumpărăturile de peste 3.000 de lei efectuate cu cardurile de credit Mastercard Standard şi Mastercard Gold,......
Încă o șansă pentru câștiguri mult peste bănci. Începe FIDELIS de toamnă. Dobânzi fără concurent pentru euro
Încă o șansă pentru câștiguri mult peste bănci. Începe FIDELIS de toamnă. Dobânzi fără concurent pentru euro
De vineri, 4 septembrie, începe o nouă ediție de toamnă a programului FIDELIS, care vine și de această dată cu randamente ...
Rezervele valutare ale României au crescut cu 1,635 miliarde de euro, până la 64,86 miliarde de euro – date BNR 31 august 2026
Rezervele valutare ale României au crescut cu 1,635 miliarde de euro, până la 64,86 miliarde de euro – date BNR ...
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau, la 31 august 2026, la nivelul de 64,865 miliarde de euro, ...
Premieră – Un grup de companii româneşti au realizat prima „imersiune de piaţă”, în Spania. Urmează Grecia (BT/Endeavor Romania)
Premieră – Un grup de companii româneşti au realizat prima „imersiune de piaţă”, în Spania. Urmează ...
Un prim grup de companii româneşti care îşi pregătesc extinderea internaţională participă în această lună, la ...