Gazprom: Construirea gazoductului Nord Stream 2 va fi finalizată în 2021, în pofida presiunilor SUA

Preşedintelui Board-ului producătorului de gaze Gazprom, Viktor Zubkov, a declarat vineri, conform agenţiei ruse de presă TASS, că anul acesta va fi finalizată construcţia gazoductului Nord Stream 2 între Rusia şi Germania, în pofida opoziţiei Statelor Unite faţă de acest proiect, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 26 mart. 2021, 15:41
Gazprom: Construirea gazoductului Nord Stream 2 va fi finalizată în 2021, în pofida presiunilor SUA

Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat miercuri că i-a transmis ministrului de externe german Heiko Maas că sancţiunile împotriva proiectului energetic Nord Stream 2 sunt o posibilitate reală şi că nu există ”nicio ambiguitate” în opoziţia SUA faţă de construcţia gazoductului.

”Am afirmat clar că firmele implicate în construcţia conductei riscă sancţiunile Statelor Unite. Gazoductul divide Europa, el expune Ucraina şi Europa Centrală manipulării şi constrângerii din partea Rusiei şi contravine propriilor obiective energetice declarate ale Europei”, a subliniat demnitarul american într-o conferinţă de presă.

Vineri, Viktor Zubkov a afirmat că lucrările la gazoductul Nord Stream 2 sunt finalizate în proporţie de 90 – 92%. „Activităţile sunt în derulare în mod activ, a mai rămas foarte puţin până la finalizare. Cu siguranţă proiectul va fi finalizat în 2021. Pierderea de timp este o ruşine, dar aşa s-a întâmplat”, a declarat oficialul Gazprom.

Aproape 20 de firme, în special companii de asigurări, au abandonat recent proiectul, din cauza temerilor privind sancţiunile Statelor Unite.

Gazoductul Nord Stream 2 este finanţat jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1 până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania prin Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Statele din Europa Centrală şi de Est susţin că proiectul va spori dependenţa Europei de gazele ruseşti şi ar putea fi folosit ca instrument politic de Moscova. Ministrul lituanian de Externe a declarat luna trecută că proiectul ar trebui oprit până la alegerile parlamentare din Rusia, din septembrie, pentru a pune presiune asupra Moscovei pentru reforme democratice şi ca un compromis între sprijinitorii şi criticii proiectului din Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Bătălie în justiție între bursele din România. BRM a dat în judecată conducerea BVB
Bătălie în justiție între bursele din România. BRM a dat în judecată conducerea BVB
Bursa de Valori București S.A. informează investitorii că, potrivit informațiilor disponibile pe portalul instant de judecată portal.just.ro, la dată de 29.05.2026 a fost înregistrat pe rolul......
Parchetul General respinge categoric proiectul de lege de salarizare a bugetarilor, care ar aduce atingere în mod grav statutului magistratului
Parchetul General respinge categoric proiectul de lege de salarizare a bugetarilor, care ar aduce atingere în mod grav statutului ...
Ministerul Public a transmis, marţi, Ministerului Justiţiei un punct de vedere privind proiectul de lege privind salarizarea ...
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a amânat mult timp acest moment
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a ...
Preşedintele american Donald Trump a semnat marţi un ordin executiv mult aşteptat, care stabileşte un cadru pentru inteligenţa ...
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie despăgubiri de peste 81 de milioane ...