Occidentalii au „probe solide” privind utilizarea de arme chimice în Siria – diplomaţi ONU

Statele occidentale deţin "probe solide" potrivit cărora în conflictul sirian s-a utilizat cel puţin o dată armament chimic, au anunţat joi diplomaţi ONU, relatează AFP.
Economica.net - vin, 12 apr. 2013, 08:05
Occidentalii au

Guvernul sirian şi opoziţia armată se acuză reciproc că au utilizat armament chimic în războiul civil care devastează ţara începând din martie 2011.

Damascul a depus,pe 20 martie, o solicitare oficială în vederea efectuării unei anchete, care a fost anunţată de către secretarul general Ban Ki-moon încă din ziua următoare.

Însă autorităţile siriene au refuzat, săptămâna aceasta, accesul pe teritoriul sirian a membrilor unei misiuni ONU, după ce Ban Ki-moon a subliniat că „toate acuzaţiile” vor face obiectul unor anchete.

„Avem probe solide” ale utilizării de arme chimice, a declarat joi, pentru jurnalişti, un diplomat occidental.

„Există mai multe exemple în care suntem complet siguri că obuze chimice au fost utilizate în mod sporadic”, a adăugat acest oficial, sub protecţia anonimatului.

Alt diplomat din cadrul Consiliului de Securitate al ONU a confirmat că aceste probe, „foarte convingătoare”, au fost trimise secretarului general Ban Ki-moon, pentru a susţine acuzaţii formulate împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

Marea Britanie şi Franţa au transmis ONU informaţii cu privire la aceste acuzaţii, potrivit cărora forţele guvernamentale au utilizat armament chimic împotriva rebelilor, în oraşul Homs, pe 23 decembrie.

„Este regretabil că Guvernul sirian a respins oferta mea de efectuare a unei anchete” la faţa locului, a declarat Ban Ki-moon joi, după o întâlnire, la Washington, cu preşedintele Barack Obama.

Ban Ki-moon a solicitat un acces „nelimitat” pe întregul teritoriu sirian, înainte de a trimite misiunea în această ţară. Membrii echipei „sunt acum pregătiţi. Ei pot să fie mobilizaţi în orice moment, foarte repede. Este vorba despre un apel urgent” din partea Damascului, a adăugat secretarul general al ONU.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...