OMS nu susţine paşapoartele de vaccinare în acest moment – purtătoare de cuvânt

 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu susţine impunerea paşapoartelor de vaccinare pentru intrare sau ieşire întrucât nu se ştie cu siguranţă dacă vaccinările previn sau nu transmiterea virusului, precum şi ca urmare a unor temeri legate de echitate, a afirmat marţi o purtătoare de cuvânt a organizaţiei, potrivit Reuters.
AGERPRES - mar, 06 apr. 2021, 15:15
OMS nu susţine paşapoartele de vaccinare în acest moment - purtătoare de cuvânt

„Noi, în calitate de Organizaţie Mondială a Sănătăţii, afirmăm în acest moment că nu am dori să vedem paşaportul de vaccinare ca o condiţie de intrare sau ieşire deoarece nu suntem siguri în acest stadiu că vaccinul previne transmiterea”, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris.

„Există toate celelalte întrebări, pe lângă problema discriminării împotriva persoanelor care nu se pot vaccina dintr-un motiv sau altul”, a mai spus ea în cadrul unei conferinţe de presă.

OMS urmează să evalueze pentru o posibilă autorizare de urgenţă vaccinurile chinezeşti împotriva COVID-19 Sinopharm şi Sinovac la sfârşitul lunii aprilie, cu aproximaţie, întrucât are nevoie de informaţii suplimentare, a adăugat oficialul OMS.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut luna trecută ţărilor care dispun de provizii în exces de vaccinuri anti-COVID19 să doneze de urgenţă 10 milioane de doze către mecanismul COVAX, condus de OMS împreună cu Alianţa pentru Vaccinuri (GAVI).

Decizia Indiei de a suspenda temporar toate exporturile masive de vaccin anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca şi fabricat local de Serum Institute of India (SII), cel mai mare producător de vaccinuri din lume, pentru a răspunde cererii interne în contextul creşterii numărului de infectări, a afectat şi livrările către mecanismul global COVAX, notează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre Aeroportul Internațional Timișoara către Aeroportul Internațional Arad....
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile ...