Noi membri în echipa de Top Management a Intesa Sanpaolo Bank: Simone Ieri, Dan Grigoriu şi Bogdan Pătrănoiu

Intesa Sanpaolo Bank, subsidiara din România a Grupului Intesa Sanpaolo, are trei noi membri în echipa de Top Management, doi români responsabili de zona de business și un expat care gestioneaza zona financiară: Simone Ieri - Chief Financial Officer și Director General Adjunct, Dan Grigoriu - Șef al Divizie Retail și Director General Adjunct şi Bogdan Patrănoiu - Șef al Diviziei Corporate și IMM și Director General Adjunct., conform unui comunicat al băncii.
Gabriela Ţinteanu - mie, 07 apr. 2021, 11:38
Noi membri în echipa de Top Management a Intesa Sanpaolo Bank: Simone Ieri, Dan Grigoriu şi Bogdan Pătrănoiu

Echipei manageriale Intesa Sanpaolo Bank i s-a alăturat Simone Ieri, Director General Adjunct și Chief Financial Officer (CFO), care vine cu expertiza necesară în contabilitate și planificare și control de gestiune, bazată pe cunoștințe tehnice solide și experiența funcțiilor executive din cadrul mai multor bănci, atât pe piaţa italiană, cât şi pe cea internațională. Licențiat în Contabilitate și Programare IT în cadrul Institutului Tehnic și Comercial G.Galilei din Italia și în Științe sociale, cooperare și dezvoltare internațională la Universitatea din Pavia, Simone Ieri are 34 de ani de experiență în industria bancară. În ultimii patru ani, a ocupat poziția de Chief Financial Officer al subsidiarei din China a Grupului Intesa Sanpaolo.

Dan Grigoriu este noul Director General Adjunct și Șef al Diviziei RetaiI Intesa Sanpaolo Bank, având în responsabilitate segmentul de business ce include Small Business și Persoane Fizice, dar și activitățile acoperite de Multichannel & CRM, Gestionarea Rețelei și Customer Satisfaction. Licențiat în Inginerie și deținătorul unui MBA al City University, Seattle, USA în Administrarea afacerilor și Banking international, Dan Grigoriu este un bancher experimentat, având în cei aproape 30 de ani de activitate diferite poziții executive în cadrul altor bănci, membre ale unor grupuri internaționale, unde a activat cu preponderență în zona de Retail, coordonând atât activități de dezvoltare produse și vânzări, cât si activități de organizare a activității de creditare. 

Bogdan Patrănoiu a fost numit în funcția de Director General Adjunct și Șef al Diviziei Corporate și IMM, urmând să coordoneze activitatea departamentelor Corporații Naționale și Clienți Instituționali,  Clienți Multinaționali, IMM și Produse și Finanțări Structurate. Acesta face parte din echipa Intesa Sanpaolo Bank din 2018, în acest timp fiind responsabil de departamentul Corporații Naționale și Clienți Instituționali, în cadrul căruia a construit o echipă puternică, capabilă să poziționeze banca drept un participant important în tranzacțiile de referință precum și în parteneriate cu diverse companii publice și private. Având o foarte bună înțelegere și cunoaștere a industriei bancare, Bogdan Patrănoiu are aproape 25 de ani de experiență în equity investment, underwriting și risk management, precum și tranzacții internaționale și business development, anterior  deținând funcții de conducere în mai multe instituții și grupuri financiare internaționale. În ceea ce privește experiența academică, Bogdan este licențiat în Comerț al Academiei de Studii Economice din București, și deține un MBA în Administrarea afacerilor în finanțe în cadrul Universității din Sheffield.

Alăturarea celor trei noi membri la echipa de Top Management a băncii, experți pe zonele lor de activitate, îmi permite să fiu încrezător că vom reuși să punem în practică cu succes obiectivele pe termen mediu și lung ale Grupului Intesa Sanpaolo pe piața locală.”, a declarat Dan Sandu, CEO Intesa Sanpaolo Bank. Astfel, în acest moment echipa de Top Management a Intesa Sanpaolo Bank este formată din:

  • DAN SANDU – Director General/ Chief Executive Officer
  • ANDREA DE MICHELIS – Prim Director General Adjunct
  • ALBERTO DE STAVOLA – Director General Adjunct / Chief Credit Officer
  • DAN GRIGORIU – Director General Adjunct/Șef Divizia Retail
  • SIMONE IERI – Director General Adjunct / Chief Financial Officer
  • BOGDAN PĂTRĂNOIU – Director General Adjunct / Șef Divizia Corporate și IMM

Cei trei noi membri, Simone Ieri, Dan Grigoriu și Bogdan Patrănoiu îşi vor prelua atribuţiile oficiale doar după ce vor fi autorizaţi de Banca Naționala a României (BNR). Intesa Sanpaolo Bank are în prezent o cotă de piață de aproximativ 1,21%, fiind a 15 a bancă din România după volumul de active. Cu un portofoliu ce încorporează 63.000 de clienți Intesa Sanpaolo Bank  se concentrează pe consolidarea strategiei de piață, astfel încât să se adreseze cu o ofertă competitivă de produse și servicii financiare tuturor tipurilor de clienți – Retail, Corporate și IMM.

Te-ar mai putea interesa și
Metoda legală prin care scapi de problemele cu RCA. Oficial ASF: Este gratuită și eficientă. Zeci de milioane în plus pentru asigurați și păgubiți
Metoda legală prin care scapi de problemele cu RCA. Oficial ASF: Este gratuită și eficientă. Zeci de milioane în plus ...
Entitatea se soluționare alternativă a litigiilor din piețele financiare nonbancare (SAL-Fin), a împlinit anul acesta 10 ani, perioadă în care clienții aflați în conflict cu furnizorul de......
Unul dintre cele mai scumpe şi vechi hoteluri din România face angajări
Unul dintre cele mai scumpe şi vechi hoteluri din România face angajări
Cunoscut sub numele de Grand Hotel du Boulevard, hotelul a fost inaugurat în anul 1867 şi a fost restaurat recent şi redeschis ...
Revolut va obține o nouă licență importantă. Vrea să investească un miliard de euro în Franța
Revolut va obține o nouă licență importantă. Vrea să investească un miliard de euro în Franța
Revolut a semnat un contract de închiriere pe zece ani pentru sediul său central din Europa de Vest, situat la intersecția ...
Hidroelectrica, planuri mari, de 2.000 MWh, în baterii de stocare a energiei electrice. Prima baterie va fi gata în câteva luni
Hidroelectrica, planuri mari, de 2.000 MWh, în baterii de stocare a energiei electrice. Prima baterie va fi gata în câteva ...
Hidroelectrica are două proiecte avansate de stocare a energiei electrice în bateriii – unul este aproape finalizat, ...