FMI: Economia mondială se redresează peste așteptări, dar ar putea fi afectată de majorarea ratelor la dobânzi

Economia mondială se redresează mai rapid decât se estima în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), se arată într-un comunicat al Comitetului director al Fondului Monetar Internaţional (FMI), care avertizează că o majorare a ratelor la dobânzi ar putea fi dureroasă, în special pentru economiile emergente, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 08 apr. 2021, 20:13
FMI: Economia mondială se redresează peste așteptări, dar ar putea fi afectată de majorarea ratelor la dobânzi

Comitetul a subliniat joi importanţa accelerării distribuirii vaccinurilor pe plan mondial şi s-a angajat să consolideze cooperarea internaţională.

Citiți și: FMI susține impunerea unui impozit minim la nivel global pe profitul companiilor (economica.net)

„Vulnerabilităţile financiare ridicate ar putea reprezenta un risc în cazul în care condiţiile financiare globale se înăspresc semnificativ. Criza ar putea cauza extinderea dificultăţilor economice şi ar exacerba sărăcia şi inegalităţile, în timp ce schimbările climatice şi alte dificultăţi comune devin mai presante”, se arată în comunicat.

Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că statele membre sprijină semnificativ o nouă alocare de Drepturi Speciale de Tragere (DST) de 650 de miliarde de dolari în special economiilor cu venituri medii. Săptămâna trecută, Georgieva declara că noua alocare ar putea ajuta toate statele membre, dar în special pe cele mai vulnerabile, prin majorarea rezervelor fără a-şi spori povara datoriilor.

Citiți și: FMI îmbunătăţeşte estimările privind creşterea economiei Italiei şi cere reforme fiscale (economica.net)

Distribuirea acestor rezerve ar ajuta în special economiile cu venituri medii să-şi majoreze resursele financiare, care rămân limitate din cauza pandemiei, a afirmat joi şeful FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...