Vertiv, cu afaceri şi în România, investeşte 10 milioane de euro într-o fabrică din Croația

Verrtiv furnizor global de infrastructură digitală critică și soluții de continuitate, cu afaceri şi în Romînia, a anunțat astăzi deschiderea unei noi fabrici în Rugvica, Croația. Investiția în valoare de 10 milioane de euro va dubla capacitatea de producție a centrelor de date modulare prefabricate pentru EMEA.
Lidia Neagu - J, 22 apr. 2021, 18:37
Vertiv, cu afaceri şi în România, investeşte 10 milioane de euro într-o fabrică din Croația

În comparație cu fabrica anterioară, unitatea oferă cu 130% mai mult spațiu interior și cu 60% mai mult spațiu exterior și poate fi ușor extinsă pentru a profita de oportunitățile pieței centrelor de date modulare prefabricate (PFM), segment aflat acum în creștere rapidă. Fabrica include, de asemenea, o serie de inovații pentru construcția de module PFM, precum și a unităților de tratare a aerului (AHU) din cadrul sistemelor de management termic.

„Auzim multe despre tendințele IT și despre viitoarele progrese în tehnologii precum 5G, IoT și AI, dar mai puțin despre infrastructura fizică inovatoare ce se află în spatele acestora,” spune Giordano Albertazzi, președintele Vertiv pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA). „Vedem o creștere puternică în adoptarea de soluții modulare prefabricate pentru sprijinirea acestor noi tehnologii și, în calitate de lideri de piață, investim atât în ​​capacitate, cât și în inovare, pentru a continua să satisfacem nevoile clienților noștri și să ne menținem poziția. Această nouă fabrică înseamnă, în cele din urmă, sprijinirea planurilor și permiterea succesului clienților noștri, atât din regiunea EMEA, cât și la nivel global, și reflectă investiția noastră continuă pe piețele pe care operăm.”

Centrele de date PFM vin în numeroase forme, cu o utilizare variată, inclusiv proiectarea specifică a unității în funcție de specificul IT și locație, dar și așa-numitele module all-in-one cu infrastructură IT, electrică și de răcire integrată, care sunt utilizate în mod obișnuit în educație, industrie și aplicații medicale, precum și de la distanță, în medii îndepărtate și dure. Abordarea „plug and play” are avantajul de a reduce, nu doar timpul de pornire și punere în funcțiune, la doar câteva zile în loc de săptămâni sau luni, ci și potențialele probleme de calitate, deoarece
componentele sunt pre-integrate și pre-testate în afara site-ului.

Vertiv asigură simultan hardware-ul, software-ul, statisticile şi continuitatea serviciilor pentru ca aplicaţiile vitale ale clienţilor să funcţioneze constant, să aibă performanţe optime şi să se dezvolte odată cu nevoile afacerii lor. Vertiv răspunde celor mai importante provocări în ceea ce priveşte centrele de date de astăzi, reţelele de comunicare şi facilităţile comerciale şi industriale cu un portofoliu de soluţii pentru energie, răcire şi infrastructură IT şi servicii începând de la cloud la edge-ul reţelei.

Cu sediul în Columbus, Ohio, SUA, Vertiv are în jur de 20.000 de angajaţi şi îşi desfăşoară activitatea în peste 130 de ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...