Dacia comercializează circa 18% din totalul vehiculelor vândute de grupul Renault

Raportul financiar al Renault pentru primul trimestru al acestui an arată că grupul a comercializat 665.038 de autovehicule dintre care 121.231 au purtat marca Dacia.
Robert Stan - vin, 23 apr. 2021, 08:51
Dacia comercializează circa 18% din totalul vehiculelor vândute de grupul Renault

Într-un context încă afectat de pandemie, grupul Renault a vândut 665.038 de vehicule în primul trimestru al anului 2021, în creștere cu 1,1% față de aceeași perioadă din anul 2020. Conform oficialilor francezi, „acest început de an a confirmat impactul pozitiv al politicii comerciale a grupului orientată spre profitabilitate, cu un efect de preț de peste șase puncte. În plus, grupul progresează pe cele mai profitabile canale de vânzare”.

Cu toate acestea, cifra de afaceri a grupului Renault a coborât în primul trimestru cu 1,1% până la 10 miliarde de euro. Totodată, cifra de afaceri din ramura Automobile, cu excepția AVTOVAZ, s-a menținut la 8,6 miliarde de euro.

Deși grupul nu raportează și balanța financiară a Automobile Dacia, aceasta fiind înglobată în cea a grupului, raportul arată că „marca Dacia a vândut 121.231 vehicule (+ 10,2%) datorită succesului lansării noului Sandero și performanțelor înregistrate cu vânzările modelului Duster. Noua Dacia Spring 100% electrică promite să fie un succes, având în vedere precomenzile deja înregistrate”.

Un calcul simplu ne arată, așadar, că Dacia reprezintă în acest an 18,32% din totalul vânzărilor grupului francez după ce, la finalul lui 2020, procentul era de doar 17,65%.

Trebuie menționat că aceste valori poziționează Dacia ca a doua marcă a grupului francez după cea principală, Renault.  Aceasta din urmă a comercializat în perioada ianuarie – martie a acestui an 433.662 de vehicule, în creștere cu 1,3% față de perioada similară din 2020.

Dacia, cu cele 121.231 unități ale sale a înregistrat o creștere cu 10,2%, în timp ce a treia marcă a grupului francez, Lada (AVTOVAZ), a comercializat 90.472 unități, în scădere cu 0,1%. Din grupul Renault, dar cu vânzări mult mai mici, fac parte și mărcile Renault Samsung Motors, Alpine, Jinbei&Huasong și Eveasy.

Cea mai mare piață a grupului francez a rămas și în acest an Franța (135.957 unități), urmată de Rusia (114.272 unități) și Italia (41.969 unități). În România, țară care nu se regăsește în Top 15 a piețelor grupului Renault, au fost înmatriculate în primul trimestru al acestui an doar 5.276 de autovehicule Dacia și Renault.

Citește și:

– Renault Express, înlocuitorul Daciei Dokker, poate fi comandat în România

– Renault vrea să strângă peste un miliard de euro din „economia circulară” până în 2030

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...