Energie geotermală pentru producția și distribuția de apă caldă și căldură. Proiect lansat la Oradea

Termoficare Oradea a scos la licitație un contract de proiectare și execuție pentru utilizarea resurselor de energie geotermală ale orașului în scopul asigurării unui surplus de energie termică pentru rețeaua orașului.
Mihai Nicuţ - lun, 26 apr. 2021, 08:48
Energie geotermală pentru producția și distribuția de apă caldă și căldură. Proiect lansat la Oradea

„Valorificarea energiei geotermale în asociere cu agent termic primar, pentru producerea agentului termic pentru încălzire și apă caldă în zona sălii polivalente”. Este numele proiectului lansat de primăria Oradea în Sistemul Electronic de Achiziții Publcie.

“Proiectul este încadrat în zona de sud-vest a municipiului Oradea, în zona amplasamentului viitoarei Săli Polivalente din Municipiul Oradea, cuprins între străzile Făgărașului, Traian Blajovici și Islazului și un teren aflat în administrarea Universității din Oradea”, mai scrie în anunț.

Scopul proiectului constă în folosirea resurselor locale de energie regenerabilă geotermală pentru preparare agent termic încălzire și apă caldă de consum prin exploatarea mai intensă a capacității de producție a energiei termice în sistemul de termoficare centralizat SACET Oradea provenită de la forajul de adâncime din zona Universității.

“Obiectul proiectului îl constituie prezentarea variantelor de dezvoltare a exploatării apei geotermale din perimetrul hidrogeotermal Oradea în vederea înlocuirii la o scară cât mai mare a producerii energiei termice convenționale – obținută prin arderea combustibililor fosili cu emisii de noxe în atmosferă – cu producerea energiei geotermice – obținută prin extracția unor debite cât mai mari de apă geotermală, încălzită de fluxul termic terestru și injectarea apei uzate termic în colector.

Se are în vedere mărirea debitului de exploatare în sonda de producție, mărire din care se poate obține o cantitate suplimentară de energie geotermală, eliminându-se emisia în atmosferă a unei cantități importante de CO2 .

Soluția tehnică pentru protecția simultană a aerului și apelor de suprafață, în cazul măririi cantității de energie geotermală, este exploatarea apei geotermale în sistem „dublet” – sondă de producție + sondă de injecție – care presupune extragerea apei din sondele de producție, dirijarea acesteia în stații termice geotermale cu schimbătoare de căldură și după cedarea căldurii agentului termic din circuitul secundar, injectarea în zăcământ prin sonde de injecție”, mai scrie în anunț.

Citește și:

Cartoful fierbinte din mâinile lui Nicușor Dan: apa caldă și căldura s-ar putea scumpi în București

Valoarea totală estimată a proiectului este de 14,2 milioane de lei, iar firmele care doresc să participe la proiectare și execuție au termen de deounere a ofertelor 31 mai. Atribuirea contractului se face prin licitație deschisă, va fi selectată cea mai bună ofertă pe baza raportului preț-calitate, unde prețul are o pondere de 70% în punctaj.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Puterea de cumpărare a românilor este de 1,8 mai mică decât media europeană. Suntem pe locul 32 în Europa, după ce am pierdut o poziție. STUDIU
Puterea de cumpărare a românilor este de 1,8 mai mică decât media europeană. Suntem pe locul 32 în Europa, după ce ...
Puterea medie de cumpărare în România este de 11.283 euro pe cap de locuitor în 2026, de 1,8 ori mai mică decât în Europa. Ocupăm astfel pe locul 32 din 42 de țări europene, după ce am......
Rusia, dispusă sa coopereze cu Occidentul, dar este bine pregatită în cazul unui conflict – Lavrov
Rusia, dispusă sa coopereze cu Occidentul, dar este bine pregatită în cazul unui conflict – Lavrov
Rusia nu şi-a închis niciodată uşile în raporturile sale cu Occidentului şi este dispusă să coopereze cu ţările ...
Anunț surpriză al Revolut. A trecut la un model AI chinezesc renunțând la Anthropic și OpenAI. Ce schimbări s-au întâmplat deja
Anunț surpriză al Revolut. A trecut la un model AI chinezesc renunțând la Anthropic și OpenAI. Ce schimbări s-au întâmplat ...
Revolut a anunțat că și-a redus costurile pentru generarea de cod prin inteligența artificială cu 90% după ce a trecut ...
Febra aurului – Achizițiile băncilor centrale au avut cel mai rapid ritm de creştere de la finalul lui 2024, în trimestrul trei din 2026 (analiză WGC)
Febra aurului – Achizițiile băncilor centrale au avut cel mai rapid ritm de creştere de la finalul lui 2024, în ...
Achiziţiile de aur ale băncilor centrale au înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere de la finalul ...