Gheorghiţă: Vaccinare fără programare, între orele 14 – 20, pentru toţi cei care doresc. Cei programaţi vor avea prioritate

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, începând de vineri, există posibilitatea ca persoanele care doresc să se imunizeze să se poată prezenta direct, fără programare, la centre.
AGERPRES - mar, 04 mai 2021, 14:23
Gheorghiţă: Vaccinare fără programare, între orele 14 – 20, pentru toţi cei care doresc. Cei programaţi vor avea prioritate

„Începând de vineri, 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare. Pentru că vinerea se face aprovizionarea centrelor de vaccinare pe perioada zilelor de sâmbătă, duminică şi luni, foarte probabil că vom stabili următoarea modalitate: persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fără programare. De asemenea, restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14,00 până la finalul programului, la ora 20,00, fără programare. Menţionez pentru persoanele de peste 60 ani că se pot prezenta pe tot parcursul intervalului de lucru de la 8 dimineaţa la orele 20,00”, a precizat Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că prioritate vor avea persoanele programate prin platformă. „Suplimentar, în funcţie de capacitatea de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare. Un centru dacă are capacitate de 100 de persoane şi are 50 de persoane programate va elibera bonuri pentru 50 de persoane suplimentare care se vor prezenta. Cei care se prezintă suplimentar, eventual, pot să fie trecuţi pe o listă separată şi să se prezinte a doua sau a treia zi eşalonat în funcţie de numărul celor care se adresează centrelor de vaccinare”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, există posibilitatea ca această modalitate de vaccinare să crească numărul de doze irosite.

Te-ar mai putea interesa și
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada încearcă să încheie un acord comercial cu Mercosur înainte de sfârşitul anului, cu scopul de a găsi alţi parteneri în afară de Statele Unite, a declarat marţi ministrul său de......
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ameninţă cu distrugerea centralelor electrice
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ...
Armata americană, care se pregăteşte să reia blocada porturilor iraniene, a anunţat marţi că a lansat o nouă serie ...
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din 2022 încoace
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din ...
Fermierii au generat anul trecut 117,7 miliarde de lei din producția agricolă realizată, cu peste 17% mai mult decât ...
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut ...
Antonio Babeti, fondatorul Globasig, intermediar de asigurări important vândut la începutul anului 2024 către Safety ...