EMA cercetează mai multe cazuri de efecte adverse apărute după vaccinarea cu serurile Pfizer, Moderna și AstraZeneca

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat vineri că analizează raportările cu privire la o boală neurodegenerativă rară declanşată la persoane care au primit vaccinul antiCOVID-19 produs de AstraZeneca, dar şi raportări ale unor inflamaţii cardiace apărute după vaccinarea cu produsele Moderna şi Pfizer, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 07 mai 2021, 18:51
EMA cercetează mai multe cazuri de efecte adverse apărute după vaccinarea cu serurile Pfizer, Moderna și AstraZeneca

EMA a solicitat mai multe detalii cu privire la aceste cazuri din partea producătorilor de vaccinuri.

În cadrul unei analize a raportărilor de siguranţă pentru vaccinul Vaxzevria, Comitetul pentru siguranţă al EMA analizează datele obţinute cu privire la cazurile de sindrom Guillain-Barre, conform Reuters.

De asemenea, EMA analizează şi raportările cu privire la inflamaţii cardiace apărute în urma vaccinărilor cu produsul Pfizer-BioNTech, denumit Comirnaty, dar şi cu vaccinul produs de Moderna. Ambele vaccinuri folosesc noua tehnologie mRNA pentru a obţine un răspuns imunitar împotriva noului coronavirus.

Citește și: Formarea cheagurilor de sânge, reacţia adversă foarte rară după vaccinarea cu AstraZeneca, trebuie inclusă în prospectul serului, spune Agenţia Europeană a Medicamentului (economica.net)

Atât EMA cât şi alţi regulatori în domeniu analizează deja şi riscul de producere a cheagurilor de sânge în urma vaccinării împotriva COVID-19.

Sindromul Guillain-Barré este o maladie neurologică rară în care sistemul imunitar al organismului atacă învelişul protector al fibrelor nervoase. Majoritatea cazurilor apar la câteva zile sau săptămâni după o infecţie de natură bacteriană sau virală, susţine Reuters, care precizează şi că acest sindrom este un risc cunoscut dar extrem de rar ce este asociat cu infecţii respiratorii sau intestinale, precum şi cu unele vaccinări din trecut.

Reuters notează şi că reprezentanţii AstraZeneca, Pfizer, BioNTech şi Moderna nu au răspuns încă solicitărilor de a comenta aceste informaţii.

Citește și: Germania a înregistrat 42 de cazuri de tromboze rare, majoritatea la persoane care s-au vaccinat cu serul AstraZeneca (economica.net)

Te-ar mai putea interesa și
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, are peste 20 de ani de experienţă în investiţii, finanţe, consultanţă strategică şi antreprenoriat. În......
UE aduce un omagiu lui Lindsey Graham pentru sprijinul acordat Ucrainei
UE aduce un omagiu lui Lindsey Graham pentru sprijinul acordat Ucrainei
Senatorul american Lindsey Graham a lăsat "un mare gol" după decesul său subit, a afirmat duminică preşedinta Comisiei ...
INHGA: Cod galben de inundaţii în 10 bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea, până luni la prânz
INHGA: Cod galben de inundaţii în 10 bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea, până luni la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ...
Producţia de motorină a Rusiei acoperă 65% din cerere după atacurile ucrainene (Reuters)
Producţia de motorină a Rusiei acoperă 65% din cerere după atacurile ucrainene (Reuters)
Producţia de motorină a Rusiei a scăzut la un nivel echivalent cu doar 65% din consumul mediu sezonier, după ce atacurile ...