Importurile de autoturisme second-hand au crescut cu 50%, în primele trei luni din 2013

Importurile de autoturisme rulate s-au majorat, în primul trimestru al anului, cu 50%, până la 53.000 de unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, se arată într-o analiză dată publicităţii, luni, de site-ul auto.ro.
Economica.net - lun, 22 apr. 2013, 15:35
Importurile de autoturisme second-hand au crescut cu 50%, în primele trei luni din 2013

Conform sursei citate, numărul de maşini second-hand importate în România a crescut cu 50% (53.000 unităţi) în primele trei luni ale acestui an, de la cele 35.300 de unităţi importate în perioada similară din 2012.

În clasamentul mărcilor auto rulate de import, Volkswagen şi-a consolidat poziţia de lider cu aproape 13.000 de maşini înmatriculate în România în primul trimestru, reprezentând o creştere de 60% faţă de primele trei luni din anul anterior. Ierarhia este completată de Opel cu peste 8.800 de unităţi şi Ford cu aproape 6.400 de unităţi.

În privinţa maşinilor noi înmatriculate pe plan local, analiza auto.ro relevă o scădere de 20%, până la aproximativ 11.200 de unităţi în intervalul ianuarie-martie 2013, comparativ cu cele 14.000 de unităţi înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Dacia se menţine în topul înmatriculărilor de maşini noi, cu aproape 3.000 de unităţi, dar cu 11% mai puţine comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012. Urmează Volkswagen (aproape 1.200 de unităţi) şi Skoda cu 1.100 unităţi, reiese din datele Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/.

‘Ţinând cont de faptul că noul timbru de mediu se aplică şi pentru autoturismele înmatriculate înainte de anul 2007, tranzacţiile implicând astfel de maşini au scăzut cu 40%, de la 80.000 de unităţi înregistrate în primul trimestru din 2012, la 48.400 de unităţi în 2013’, arată analiza auto.ro.

Din aceleaşi date reiese faptul că, în primul trimestru al acestui an, s-au importat cu 90% mai multe maşini marca BMW decât în primul trimestru din 2012.

De asemenea, reînmatriculările de maşini Dacia au scăzut cu 65%, iar maşinile noi înmatriculate Ford au înregistrat o scădere de 63%, Hyundai şi Toyota fiind singurele mărci care au înregistrat creşteri de 19%, respectiv 6%.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului "iresponsabil" cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare......
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească ...