5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 23.04.2013

Despre costurile naționalismului economic și ale subvenționării populiste, patru din zece români apţi de muncă nu au nicio ocupaţie şi cel mai tânăr fermier milionar din România. Citeşte pe larg revista presei din 23 aprilie 2013
Economica.net - mar, 23 apr. 2013, 05:40
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 23.04.2013

EnergyReport.ro: Costurile naționalismului economic și ale subvenționării populiste. Naționalismul economic are puseuri de expansiune extrem de puternice pe vremuri de criză. În general, statele când se confruntă cu o criză, în special cu una financiară, care afectează bunăstarea contribuabililor electori, a finanțelor publice, dar și creditarea sectoarelor economice, apelează la măsuri protecționiste, la subvenționarea economiilor autohtone, la introducerea de tarife vamale și la restricționarea liberei circulații a forței de muncă și a bunurilor, în speranța că aceste măsuri vor aduce mai multe voturi partidelor aflate la putere.

ZF: Industria, pe mâna străinilor. Doar extracţia de cărbune şi industria alimentară mai sunt la români. Aproximativ 2.800 de companii industriale înregistrează afaceri de 55 miliarde de euro şi profit de peste două miliarde de euro, în condiţiile în care mai bine de 90% din industriile din România sunt controlate de companii cu capital majoritar străin, arată o analiză a ZF pe baza lucrării „Capitalul majoritar străin în companiile-noduri de pe principalele pieţe din România“, al cărei coautor este profesorul doctor Cezar Mereuţă. Aceste 2.800 de companii acoperă 83% din cifra de afaceri a celor 26 de sectoare ale industriei analizate.

Adevărul: România, încotro?! Patru din 10 români apţi de muncă nu au nicio ocupaţie. Din patru tineri doar unul lucrează. Mai mult de 6,5 milioane de persoane apte de muncă nu lucrează nicăieri şi doar unul din patru tineri este activ pe piaţa muncii. Jumătate de milion de români lucrează part-time. Din totalul de 16,68 milioane de români care formează populaţia aptă de muncă (15-74 de ani), 9,26 milioane sunt persoane active, 6,72 milioane sunt inactive şi 701.000 sunt şomeri, potrivit ultimelor raportări centralizate la INS. Asta înseamnă că aproape 60% din românii care contează pentru piaţa muncii au o ocupaţie, în timp ce 40% stau înafara acestei pieţe şi un procentaj nesemnificativ oscilează între angajare şi şomaj. Sau, altfel spus, din 10 români apţi de muncă patru nu au o ocupaţie şi şase sunt ocupaţi (salariaţi, agricultori, patroni sau lucrători pe cont propriu).

Agrointel: Cel mai tânăr fermier milionar din România. Iustin Paraschiv (31 de ani) este cel mai tânăr milionar în euro din România. Primul milion l-a făcut la 23 de ani iar acum are 65-70, potrivit Capital. 10-12 milioane vin din agricultură, ceea ce îl plasează pe locul 39 în topul fermierilor bogaţi. Omul de afaceri Iustin Paraschiv, proprietarul Carmistin, se numără nu doar printre cei mai tineri tineri milionari din România, dar și printre cei mai activi investitori în domeniul agrozootehnic.

ZF: Farmacia Tei a deschis în Militari primul supermarket de articole pentru copii. Farmacia Tei, care operează o singură unitate pe bulevardul Lacul Tei din Capitală şi un showroom cu articole pentru copii în aceeaşi zonă, deschide astăzi un magazin de 1.100 de metri pătraţi cu produse pentru copii în centrul comercial Militari Shopping din vestul Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului de finanţare, deoarece creşterea semnificativă a producţiei de energie......
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele ...
Valul de căldură creşte factura la energie şi ne arată, în plus, şi cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic ...
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei premierului Ali al-Zaidi în SUA
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei ...
Irakul a semnat 48 de acorduri şi parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului ...
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Lucrările de modernizare a secțiunii sudice din Centura București - cuprinsă între DN5/Jilava și A1/Chiajna lot II ...