Volkswagen a primit o ofertă de 7,5 miliarde de euro pentru vânzarea Lamborghini

Grupul auto german Volkswagen a primit o ofertă de 7,5 miliarde de euro pentru marca Automobili Lamborghini de la consorţiul anglo-suedez Quantum Group AG, susţine publicaţia de specialitate Autocar, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 25 mai 2021, 17:23
Volkswagen a primit o ofertă de 7,5 miliarde de euro pentru vânzarea Lamborghini

Potrivit Autocar, oferta ar fi fost înaintată într-o scrisoare de intenţie trimisă la începutul acestei luni către Volkswagen Group, în care sunt precizaţi termenii privind preluarea Automobili Lamborghini de către Quantum Group AG. Oferta non-angajantă făcută de Quantum Group AG este primul pas înaintea de debutul discuţiilor cu Volkswagen Group şi derularea operaţiunilor de due diligence.

Automobili Lamborghini este controlat de divizia Audi, parte a grupului Volkswagen. Fondat de Ferruccio Lamborghini în anul 1963, printre modelele actuale ale constructorului italian se numără Huracan, Aventador şi Urus, care se bazează toate pe componente produse de Volkswagen Group.

Potrivit unei strategii intitulate Outlook 2030, Quantum Group AG vrea să facă din marca Lamborghini „un pionier al inovaţiei prin implementarea de noi tehnologii curate de propulsie”. Planul de afaceri prezentat de consorţiul anglo-suedez în scrisoarea de intenţie prevede o creştere a volumului producţiei precum şi o „soluţie de vehicul electric” pentru Lamborghini până în 2025.

Audi a preluat Automobili Lamborghini în anul 1998 de la Megatech, o companie din Indonezia, pentru 110 milioane de dolari.

Primele semnale sugerează că Volkswagen Group este interesat să vândă Lamborghini dar un purtător de cuvânt de la Aud contactat de Autocar a spus: „Lamborghini nu este de vânzare”.

În 2020, Lamborghini a vândut 7.430 de vehicule, mai puţin faţă de numărul record de 8.205 de unităţi vândute în 2019. În pofida acestei scăderi, atribuite perioadei de 70 de zile în care uzina de la Sant’Agata a fost închisă din cauza pandemiei, profiturile realizate de Lamborghini au crescut în contextul unei cifre de afaceri de 1,61 de miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile montane. Explicațiile ANMAP
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile ...
Agentia Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) transmite informații despre stadiul procedurii de mediu pentru tronsoanele montane din Autostrada Sibiu - Pitești. Anterior, șeful......
Program de guvernare: limitarea infecţiilor intraspitaliceşti, o lege a malpraxisului, mai multe vaccinuri compensate şi gratuite. Medicii de familie vor putea lucra în spitalele publice
Program de guvernare: limitarea infecţiilor intraspitaliceşti, o lege a malpraxisului, mai multe vaccinuri compensate şi ...
Marile promisiuni asumate de Luca Niculescu în programul de guvernare la capitolul sănătate vizează crearea unor mecanisme ...
România rămâne sub şocul scumpirilor. Am rămas campionii inflației în UE şi în septembrie
România rămâne sub şocul scumpirilor. Am rămas campionii inflației în UE şi în septembrie
Rata anuală a inflaţiei în zona euro şi în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3,8%, în luna septembrie, de ...
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
Serviciul Român de Informații a anunţat că a fost vizat de un fake news privitor la bugetul și organizarea instituției.