Programul de Paşte al magazinelor

Marii retaileri şi-au modificat programele magazinelor din toată ţara pentru a face faţă valului de cereri din această perioadă. De joi sunt hipermarketuri deschise până la ora 24:00 .
Economica.net - S, 27 apr. 2013, 05:57
Programul de Paşte al magazinelor

Pentru a face faţă unui număr crescut de cumpărători, marile lanţuri de magazine şi-au schimbat programul de funcţionare pentru perioada următoare. Ora la care se închid magazinele depinde însă şi de oraşul în care sunt acestea.

Astfel, la Carrefour vă puteţi face cumpărăturile până la ora 24:00 încă de joi, dacă locuiţi în Bucureşti. Acest program este valabil până pe 27 aprilie. Începând cu 28 şi până pe 30 aprilie, magazinele Carrefour din capitală sunt deschise până la ora 22:00 sau 23:00. De asemenea, de la Carrefour se poate cumpăra şi sâmbătă, 4 mai. Programul complet al magazinelor Carrefour îl găsiţi aici. 

La Real, majoritatea magazinelor vor avea program non-stop în perioada 29 aprilie- 4 mai. Pe 4 mai unele unităţi vor fi deschise până la ora 21:00, pe 5 mai este închis iar pe 6 mai programul este între orele 8-24:00. Programul de funcţíonare al magazinelor Real diferă însă, astfel că, pentru a afla exact când puteţi merge la cumpărături în magazinul pe care îl preferaţi trebuie să intraţi pe site-ul companiei http://www.real-hypermarket.ro să introduceţi magazinul dorit în câmpul „Cauta Magazinul real,-din oraşul tău” (în partea stânga sus) , iar în partea dreaptă a paginii ce se va deschide veţi găsi „Informare Orar Paşte Ortodox”

La Kaufland între 29 aprilie şi 3 mai magazinele sunt deschise între 07:30 şi 22:30. Sâmbătă programul este între 07:00 şi 18:00, iar duminică este închis. Luni, 6 mai magazinele Kaufland sunt deschise de la ora 09:00 la ora 16:00.  

Şi la Auchan programul magazinelor a fost prelungit. Unitatea din Titan spre exemplu, este deschis şi între 7 şi 24:00 în perioada 26 aprilie-3 mai. Sâmbătă pe 4 mai unele magazine Auchan sunt deschise până la ora 18:00. Programul complet al magazinelor Auchan îl găsiţi aici. 

Şi Billa are deschis sâmbăta, înainte de Paşte, dar şi de 1 Maii. Vezi programul complet al magazinelor aici.

Magazinele Mega Image are în perioada 1-3 mai program normal. Pe 4 mai unităţile Mega Image au program între orele 8 şi 20:00, în ziua de paşte este închis, iar pe 6 mai programul de funcţionare este între 10 şi 18:00. Programul unităţílor din centrele comerciale tip mall este stabilit în funcţie de perioada în care este deschis centrul comercial.  

La Cora pe data de 3 mai magazinele vor fi deschise în intervalul 8:00-24:00, pe 4 mai între 8:00-18:00, iar pe 5 mai vor fi închise. În a doua zi de Paşte, magazinele sunt deschise între 10:00 şi 21:00.

Programul magazinelor Lidl de sarbatori pentru Bucuresti este urmatorul: sâmbătă 4 mai : program normal, duminică 5 mai: inchis, luni, 6 mai : între orele 9:00-17:00, iar marí programul este normal.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat în sus mâinele încătușate la ieșirea din sediul DIICOT
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat ...
Update: Călin Georgescu a fost scos în cătușe din sediul DIICOT. La ieșire el a ridicat în aer mâinile, astfel încât să se vadă clar că este încătușat. Georgescu este dus la Arestul......
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul obstacol în calea unei vieți mai bune – sondaj IRES
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul ...
O treime dintre români consideră că propria calitate a vieții a scăzut în ultimul an, iar presiunea financiară generată ...
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Cerha Hempel București a anunțat astăzi că a fuzionat cu societatea de avocatură românească Bohâlțeanu & Asociații ...
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile de vânzare de energie pe 20 de ani pentru că “nu a existat niciun participant”
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile ...
SNN a confirmat că a oprit licitațiile de vânzare de energie electrică pe 20 de ani de acum înainte, prin contracte ...