Vaccinul de la Pfizer generează mai puţini anticorpi împotriva variantei indiene – studiu The Lancet

Nivelul anticorpilor din sânge capabili să neutralizeze variantă indiană a coronavirusului (B.1.617.2) este mai mic la persoanele vaccinate cu Pfizer, comparativ cu anticorpii generaţi împotriva altor variante, potrivit unui studiu publicat joi de revista The Lancet, relatează EFE.
AGERPRES - vin, 04 iun. 2021, 12:29
Vaccinul de la Pfizer generează mai puţini anticorpi împotriva variantei indiene - studiu The Lancet

Potrivit cercetătorilor de la Institutul Francis Crick şi de la National Institute for Health Research (NIHR), ambele britanice, cantitatea acestor anticorpi descreşte odată cu vârsta şi cu trecerea timpului.

Concluziile lor arată că nivelul anticorpilor capabili să neutralizeze varianta B.1.617.2 (Delta) la persoanele care au completat schema cu Pfizer este de cinci ori mai mic faţă de varianta originală a coronavirusului, pe baza căreia sunt dezvoltate actualele vaccinuri,

Autorii cercetării notează că, cu o singură doză de Pfizer este „mai puţin probabil” să se dezvolte o cantitate la fel de mare de anticorpi împotriva variantei Delta (indiană) ca în cazul variantei Alpha (britanică), predominantă în Marea Britanie.

Din acest motiv ei au susţinut necesitatea scurtării termenului de administrare între prima şi a doua doză de Pfizer, care în Marea Britanie se injectează la interval de 12 săptămâni. Cercetătorii au studiat probe de sânge de la 250 de subiecţi sănătoşi vaccinaţi cu Pfizer şi au testat capacitatea anticorpilor lor pentru a neutraliza diferite variante.

Nivelurile de anticorpi eficienţi împotriva versiunii Delta a virusului descresc după ambele doze ale serului şi, mai ales, după o singură doză de vaccin. După prima doză, 79% dintre cei vaccinaţi au niveluri semnificative de anticorpi capabili să neutralizeze virusul original descoperit la Wuhan (China).

Acest procent se reduce însă cu 50% în cazul variantei britanice (B.1.1.7), la 32% pentru cea indiană (B.1.617.2) şi la 25% pentru cea sud-africană (B.1.351).

Nivelurile de anticorpi se reduc împotriva tuturor variantelor odată cu creşterea în vârstă, dar nu a fost semnalate diferenţe semnificative în ce priveşte bărbaţii sau femeile, sau în funcţie de indicele corporal.

„Cel mai important este să continuăm programul de vaccinare pentru a ţine oamenii departe de spitale (…) iar acest lucru se obţine prin inocularea mai rapidă a celei de-a doua doze de vaccin pentru a oferi o imunitate suficient de solidă împotriva noilor variante”, a declarat cercetătoarea Emma Wall.

Guvernul britanic a informat că varianta indiană este deja predominantă în Marea Britanie, reprezentând 79% dintre noile cazuri detectate săptămâna trecută.

Te-ar mai putea interesa și
Alina Necula, Lion’s Head: Pachetele de incentives au fost negociate „la sânge”
Alina Necula, Lion’s Head: Pachetele de incentives au fost negociate „la sânge”
Alina Necula, Country Manager al Lion's Head România, a fost invitata unui nou episod din podcastul Top Floor, realizat de Termene. Cu peste 15 ani de experiență în toate clasele de active......
Trump ameninţă Franţa – „Une grande menace pour le vin” – Avertizează că va taxa vinul cu 100% dacă Parisul nu renunţă la taxa pe veniturile din serviciile digitale. Ce spun francezii
Trump ameninţă Franţa – „Une grande menace pour le vin” – Avertizează că va taxa vinul cu 100% ...
Preşedintele Donald Trump a avertizat luni că Statele Unite nu vor avea altă soluţie decât să impună taxe vamale de ...
România ar putea exporta oi în valoare de 300 de milioane de euro anul acesta. Livrările se fac inclusiv cu avionul. Pericol din cauza variolei
România ar putea exporta oi în valoare de 300 de milioane de euro anul acesta. Livrările se fac inclusiv cu avionul. Pericol ...
În primele zece luni ale anului trecut, România a încasat peste 210 milioane de euro din exportul de oi vii, iar anul ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Stadiul lucrărilor la cele patru loturi, care la finalizare vor scurta cu o oră drumul dintre Sibiu și Brașov
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Stadiul lucrărilor la cele patru loturi, care la finalizare vor scurta cu ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu prezintă luni imagini cu șantierele Autostrăzii A13 Sibiu ...