Cine ar putea să faca prima oţelărie de după Revoluţie, investiţie anunţată de Vosganian

Ministrul Economiei Varujan Vosganian a anunţat că este foarte probabil ca un nou combinat siderurgic să apară în România. Pe baza puţinelor detalii oferite de ministru, am identificat posibilul investitor.
Florin Cojocaru - mar, 30 apr. 2013, 21:02
Cine ar putea să faca prima oţelărie de după Revoluţie, investiţie anunţată de Vosganian

Ministrul Economiei Varujan Vosganian a anunţat că există şanse mari ca o companie indiană să construiască în sudul ţării un combinat siderurgic de până la 200 de milioane de euro.

„Există o solicitare pentru un nou combinat siderurgic cu capital de provenienţă indiană şi cu management italian. Noi am avut primele discuţii. Investiţia va fi realizată în sudul ţării, undeva în proximitatea Dunării. Discuţiile noastre sunt într-o plajă între 100 şi 200 de milioane de euro”, a precizat ministrul.

Din datele oferite, investiţia la care face referire Vosganian se va face la Olteniţa de către italienii de la Transdanube Industries, companie controlată de familia indiană Gupta. Investiţia a fost anunţată încă de acum trei ani, însă a rămas doar la stadiul de vorbe. În urmă cu un an, viceprimarul de atunci, Florin Cercel spunea pentru ECONOMICA.NET că italo-indienii ar fi început săpăturile pentru fundaţia noii oţelării.

La acea dată, se anunţa că fabrica va fi gata în doi ani, în 2012, şi va avea o capacitate de 500.000 de tone de oţel lichid şi 450.000 de tone de oţel-beton anual ceea ce ar fi transformat-o  în cea mai mare unitate de profil de pe teritoriul României. Dacă, totuşi, se va realiza, înseamnă, totodată, şi una dintre cele mai mari investiţii în România din ultimii ani.

Oţelăria ar da de lucru la 450 de oameni, mare parte localnici. Pe orizontală se vor mai putea crea alte 600 de locuri de muncă.

Alegerea Olteniţei pentru o investiţie de asemenea dimensiuni se datorează faptului că oraşul este port la Dunăre, astfel încât transportul minereului şi a produsului finit este mai facil, că deţine infrastructură industrială dar şi pentru că este aproape de Bucureşti, cea mai activă piaţă a construcţiilor din ţară.
Potrivit anunţului iniţial din 2010, produsele viitoarei fabrici de la Olteniţa vor fi destinate, în egală măsură, pieţei locale şi exportului. În prezent, o bună parte din oţelul-beton folosit în România este adus din Bulgaria, Ucraina ori Turcia.

Parteneri în cadrul acestei investiţii sunt Grupul Danieli din Italia, BCP Bucureşti şi ISPE (Institutul de Studii şi Proiectări Energetice).

African Industries Group, compania-mamă a Transdanube Industries, a fost fondată în anii 1970 de către P.K. Gupta şi este administrată în continuare de către familia Gupta. Transdanube Industries SRL este prezentă în România începând din 2007, când a achiziţionat o parte din fosta turnătorie Turol SA. Un an mai târziu, TDI a cumpărat prin licitaţie fosta Centrala Termica de Zonă din Olteniţa.

Cea mai mare uzină siderurgică din România este fosta Sidex Galaţi care se află în proprietatea concernului indiano-luxemburghez Arcelor Mittal. O uzină comparabilă ar fi trebui să se contruiască în Dobrogea de către austriecii de la Voestalpine. Venirea crizei a anulat, însă, proiectul.

Te-ar mai putea interesa și
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei Europene. Care sunt preocupările Bruxelles-ului
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei ...
Comisia Europeană a anunțat astăzi că a deschis o investigație aprofundată cu privire la ajutorul de stat acordat de România pentru a sprijini retehnologizarea reactorului 1 al Centralei......
Șeful Pentagonului anunță că forțele SUA sunt pregătite să reia atacul asupra Iranului, dacă negocierile cu Teheranul eșuează
Șeful Pentagonului anunță că forțele SUA sunt pregătite să reia atacul asupra Iranului, dacă negocierile cu Teheranul ...
Forţele americane din Orientul Mijlociu sunt în poziţia de a relua operaţiunile de luptă dacă Iranul nu ajunge la o ...
Ungaria la răscruce: schimbările politice aduc noi perspective în UE, dar riscurile execuționale se păstrează – COFACE
Ungaria la răscruce: schimbările politice aduc noi perspective în UE, dar riscurile execuționale se păstrează – ...
Ungaria intră într-o nouă fază politică și economică în urma alegerilor parlamentare din 12 aprilie, care au pus ...
Guvernul schimbă regulile în privința salariului minim din agricultură. Ce se va întâmpla începând cu 1 iulie
Guvernul schimbă regulile în privința salariului minim din agricultură. Ce se va întâmpla începând cu 1 iulie
Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă prin care corelează salariul minim din sectorul agricol şi industria ...