Cod portocaliu de ploi abundente în 12 judeţe şi Cod galben în alte 16 judeţe şi în Capitală, până miercuri noaptea

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente şi intensificări ale vântului valabilă până miercuri la ora 23:00 în Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei şi cea mai mare parte a Moldovei.
AGERPRES - mar, 15 iun. 2021, 13:02
Cod portocaliu de ploi abundente în 12 judeţe şi Cod galben în alte 16 judeţe şi în Capitală, până miercuri noaptea

Judeţele marcate cu Cod portocaliu sunt: Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi.

Avertizarea intră în vigoare marţi la ora 12:00.

Potrivit meteorologilor, în aceste zone instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 25…35 l/mp şi pe spaţii mici 50…60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăşi 70…90 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h şi vor fi vijelii.

De asemenea, începând de la ora 10:00 a intrat în vigoare şi un Cod galben de ploi care vizează, local, Moldova, jumătatea vestică a Munteniei, estul Transilvaniei, zona Carpaţilor Orientali şi local Carpaţii Meridionali.

Judeţele atenţionate cu Cod galben sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Hunedoara, Mureş, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Teleorman şi Municipiul Bucureşti.

Până miercuri noaptea la ora 23:00, în zonele marcate cu Cod galben vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 20…30 l/mp şi pe arii restrânse, 40 l/mp. Vântul va avea temporar intensificări cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, peste 80…90 km/h.

Meteorologii notează că astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni.

Vremea se va menţine în general instabilă până la sfârşitul săptămânii.

Te-ar mai putea interesa și
SUA contribuie la finanțarea lucrărilor de restaurare a castelului natal al marchizului de La Fayette, unul dintre eroii francezi ai Războiului de Independență
SUA contribuie la finanțarea lucrărilor de restaurare a castelului natal al marchizului de La Fayette, unul dintre eroii ...
Statele Unite i-au adus un omagiu marchizului de La Fayette, unul dintre eroii francezi ai Războiului american de Independenţă din urmă cu 250 de ani, finanţând o parte a lucrărilor de......
Centrala nucleară de la Cernavodă va rămâne oprită toată luna septembrie, cel mai probabil. Anunț oficial
Centrala nucleară de la Cernavodă va rămâne oprită toată luna septembrie, cel mai probabil. Anunț oficial
Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi scăzut toată luna septembrie, iar nivelul apei în zona Cernavodă va fi ...
Cristian Erbaşu, președinte CAIR: Trebuie să facem investiţii programate de noi, nu impuse de cei de la Bruxelles
Cristian Erbaşu, președinte CAIR: Trebuie să facem investiţii programate de noi, nu impuse de cei de la Bruxelles
România trebuie să facă investiţii din propriile sale resurse, nu impuse de Uniunea Europeană, care a făcut investiţii ...
RELOC Craiova repară cinci locomotive pentru două companii feroviare de stat din Muntenegru
RELOC Craiova repară cinci locomotive pentru două companii feroviare de stat din Muntenegru
RELOC Craiova, companie membră a GRAMPET Group, anunță că își continuă colaborarea cu operatorii feroviari de stat ...