Amazon continuă să domine piaţa de cloud, cu o cotă de piaţă peste Microsoft și Google împreună

Cota de piață a Amazon Web Services pe piața mondială a infrastructurii cloud s-a ridicat la 32% în primul trimestru al anului 2021, depășind în continuare cota de piață combinată a celor mai mari doi concurenți ai săi, Microsoft și Google, potrivit Synergy Research Group.
Ion Dobreanu - D, 11 iul. 2021, 10:18
Amazon continuă să domine piaţa de cloud, cu o cotă de piaţă peste Microsoft și Google împreună

În primul trimestru al anului 2021, veniturile globale din servicii de infrastructură cloud s-au ridicat la 39 de miliarde de dolari, cu 37% peste nivelul din perioada ianuarie-martie 2020. Analiștii sunt de părere că acest rezultat arată că industria este pe cale să depășească 150 de miliarde de dolari în venituri în acest an.

„Pentru al treilea trimestru consecutiv, rata de creștere de la an la an a urcat, ceea ce este neobișnuit pentru o piață atât de mare și cu o creștere atât de mare”, arată Synergy Research Group.

După cum arată graficul următor, realizat de Statista, Amazon și Microsoft au reprezentat mai mult de jumătate din veniturile din infrastructura cloud în primele trei luni ale anului 2021, cei mai mari opt furnizori controlând aproximativ 80% din piață.

Microsoft a câștigat încet teren în fața Amazon, iar diferența dintre cotele lor de piață s-a redus cu două puncte procentuale în ultimul an. Împreună, acești doi lideri de piață continuă să reprezinte peste jumătate din veniturile din cloud la nivel mondial. În afară de Amazon și Microsoft, primii 12 jucători ale căror rate de creștere au depășit creșterea globală a pieței sunt Alibaba, Google, Tencent și Baidu. Clasamentul primilor doisprezece este completat de IBM, Salesforce, Oracle, NTT, SAP și Fujitsu.

„Fără Amazon și Microsoft, restul pieței generează venituri trimestriale de peste 18 miliarde de dolari și crește cu peste 30% pe an. Furnizorii de cloud care se concentrează pe anumite regiuni, servicii sau grupuri de utilizatori pot viza mai mulți ani de creștere puternică”, a declarat John Dinsdale, analist-șef la Synergy Research Group.

Infographic: Amazon Leads $150-Billion Cloud Market | Statista You will find more infographics at Statista

„Amazon și Microsoft și-au câștigat pozițiile de lider, deoarece se concentrează agresiv pe creșterea serviciilor lor de cloud, trimestru după trimestru, an după an. Aceștia continuă să investească miliarde de dolari în fiecare trimestru în extinderea amprentei globale a centrelor de date, îmbunătățindu-și în același timp portofoliile de servicii cloud”, a continuat John Dinsdale.

Te-ar mai putea interesa și
România ar putea recolta 8,67 milioane de tone de porumb și 3,06 milioane de tone de floarea-soarelui. Estimare AgriPortal
România ar putea recolta 8,67 milioane de tone de porumb și 3,06 milioane de tone de floarea-soarelui. Estimare AgriPortal
Producția de porumb a României ar putea fi cu 20% mai mare față de sezonul trecut, în timp ce producția de floarea-soarelui ar putea fi cu aproximativ 64% peste nivelul din 2025/26, arată o......
Firmele ajung inactive fiscal dacă nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026. Consecinţe dure, în cascadă
Firmele ajung inactive fiscal dacă nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026. Consecinţe dure, în cascadă
Nedepunerea bilanțurilor contabile până la data de 31 octombrie 2026 poate duce la inactivitate fiscală, în contextul ...
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Operatorul naţional aerian TAROM anunţă extinderea capacităţii de întreţinere şi reparaţii la Otopeni, atât în ...
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – CFA România
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – ...
Risc mare de recesiune şi euro în creştere. Ce se va întâmpla cu preţul petrolului, inflaţia, cursul BNR şi deficitul ...