Preşedintele Băncii Mondiale vine astăzi la Bucureşti

Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, face, joi şi vineri, o vizită la Bucureşti, având programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.
Economica.net - J, 09 mai 2013, 07:00
Preşedintele Băncii Mondiale vine astăzi la Bucureşti

Potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale, Jim Yong Kim vizitează pentru prima dată România de la preluarea funcţiei de preşedinte al instituţiei financiare, în iulie 2012.

„În timpul vizitei, Kim se va întâlni cu oficiali români, cu reprezentanţi ai mediului politic, ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri pentru a discuta modalităţile optime prin care Banca Mondială poate sprijini în continuare dezvoltarea României. Întâlnirile se vor concentra pe oportunităţile şi provocările cu care se confruntă România, o ţară cu nivel mediu al veniturilor, şi pe reformele necesare în contextul european”, se arată în comunicat.

Kim va fi însoţit de o delegaţie a Băncii Mondiale din care vor face parte Frank Heemskerk, Philippe Le Houérou, Mamta Murthi, Elisabetta Capannelli, Thomasz Telma, Ştefan Nanu, Ana Maria Mihăescu.

Preşedinţia României a anunţat, miercuri, că primirea de la Cotroceni a preşedintelui Băncii Mondiale va avea loc, joi, la ora 16.00.

Tot joi, potrivit comunicatului Băncii Mondiale, Kim se va întâlni şi cu premierul Victor Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...