Guvernul pregăteşte o schemă de ajutor de stat pentru IMM-uri, în valoare de aproape 100 mil. euro

IMM-urile ar putea primi fonduri nerambursabile de până la 200.000 de euro, în cadrul unei noi scheme de ajutor de stat, cu un buget de 400 milioane de lei (aproape 100 milioane euro), potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Economica.net - J, 09 mai 2013, 20:14

Numărul estimat de IMM-uri beneficiare de ajutor de minimis prin noua schema este 1.000.

„Prin noua schemă de ajutor de minimis se intenţionează susţinerea în continuare a IMM-urilor în vederea realizării de investiţii şi încurajării participării active a acestora la redresarea economiei româneşti prin crearea de noi locuri de muncă. Perioada de derulare a schemei pentru emiterea de acorduri pentru finanţare este 2013-2014, cu posibilitatea prelungirii. Plata ajutorului de minimis se efectuează în perioada 2014-2016, în limita bugetului anual alocat schemei”, precizează nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Ajutoarele de minimis se acordă IMM-urilor sub formă de sume nerambursabile în procent de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare, în limita valorii maxime de 200.000 euro, echivalent în lei, respectiv 100.000 euro în cazul întreprinderilor care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier.

Prin noua schemă de ajutor de minimis se introduce condiţia de a crea până la finalizarea investiţiei şi de a menţine pe o perioadă de minimum 3 ani de la finalizarea investiţiei: – cinci locuri de muncă, din care cel puţin două locuri de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni, în cazul unui ajutor de minimis de până la 100.000 euro, inclusiv; – şapte locuri de muncă, din care cel puţin trei locuri de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni, în cazul unui ajutor de minimis de la 100.000 euro până la 200.000 euro, inclusiv.

Ajutorul de minimis se plăteşte după efectuarea cheltuielilor eligibile aprobate prin acordurile pentru finanţare şi verificarea la faţa locului de către reprezentanţii MFP a cheltuielilor eligibile efectuate de întreprinderi. În cazul construcţiilor cu scop industrial, valoarea maximă a cheltuielilor eligibile se determină pe baza unor standarde de cost în scopul evitării decontării unor cheltuieli supraevaluate şi eliminării subiectivismului în evaluarea proiectelor de investiţii.

Ministerul Finanţelor Publice a derulat, pe parcursul anilor 2007-2012, Programul Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor de investiţii din fonduri alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni Generale, sub formă de granturi. Acest program are ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiţii, creării de noi locuri
de muncă, precum şi modernizarea sau dezvoltarea IMM-urilor. În acest scop au fost instituite 5 scheme de ajutor de stat.

În vederea susţinerii modernizării sau dezvoltării IMMurilor, în perioada de criză economică, s-a derulat schema de ajutor de stat în baza H.G. nr. 1164/2007 privind acordarea de ajutoare de minimis pentru dezvoltarea sau modernizarea întreprinderilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Bugetul schemei a fost de 100 milioane euro, echivalent în lei, pe perioada 2007-2011. Ajutorul de minimis a fost acordat sub formă de sume nerambursabile în procent de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare, în limita
plafonului maxim de 200.000 euro/beneficiar, respectiv de 100.000 euro/beneficiar în cazul întreprinderilor care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier.

În perioada 2008-2010 au fost aprobate spre finanţare un număr de 905 proiecte de investiţii în valoare totală de aproximativ 100 milioane euro, echivalent în lei. Bugetul alocat schemei a fost angajat în totalitate, schema fiind declarată închisă la data de 7 iunie 2010. Din cele 905 proiecte de investiţii aprobate spre finanţare s-au realizat 821 de investiţii; 84 de proiecte de investiţii nu s-au realizat din cauza lipsei sursei de finanţare sau a renunţării la proiectul de investiţii.

Pentru cele 821 de proiecte de investiţii realizate în perioada 2008-2011 s-a plătit un ajutor de minimis în sumă de 371,29 milioane lei, faţă de 397,17 milioane lei ajutor de minimis aprobat, rezultând un grad de implementare de 93,5%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump spune că ar putea să reintroducă în scurt timp sancțiuni împotriva exporturilor de petrol rusesc
Donald Trump spune că ar putea să reintroducă în scurt timp sancțiuni împotriva exporturilor de petrol rusesc
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că Washingtonul ar putea să reimpună în curând sancţiunile asupra exporturilor de petrol rusesc, sancţiuni care fuseseră relaxate pentru......
Eveniment fără precedent pentru filmul românesc. Avanpremiera Fjord a înregistrat vânzări record pentru un film de artă. Peste 43.000 de spectatori au umplut sălile din 96 de cinematografe din toată țara
Eveniment fără precedent pentru filmul românesc. Avanpremiera Fjord a înregistrat vânzări record pentru un film de ...
Filmul Fjord, regizat de Cristian Mungiu și câștigător al marelui premiu al Festivalului de la Cannes, a fost proiectat ...
Autostrada Moldovei: Centura Bacăului va fi închisă temporar pentru conectarea cu noul tronson din A7 – presa locală
Autostrada Moldovei: Centura Bacăului va fi închisă temporar pentru conectarea cu noul tronson din A7 – presa locală
Circulația pe sectorul de autostradă al Centurii Bacăului ar urma să fie închisă temporar, începând cu data de 15 ...
S-a pus în funcțiune a doua cea mai mare baterie de stocare a energiei din România, de 150 MW/300 MWh, la Gura Ialomiței. Va fi extinsă în curând la 250 MW/500 MWh. Investiție a Aukera Energy
S-a pus în funcțiune a doua cea mai mare baterie de stocare a energiei din România, de 150 MW/300 MWh, la Gura Ialomiței. ...
Aukera Energy, platformă pan-europeană de energie din surse regenerabile și stocare a energiei în baterii, susținută ...