Legea privind Acordul România-SUA pentru cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă – promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea legii pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România.
AGERPRES - vin, 16 iul. 2021, 12:40
Legea privind Acordul România-SUA pentru cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă - promulgată de Iohannis

Legea are ca scop relansarea noilor linii directoare de dezvoltare de capacităţi nuclearo-energetice în România care necesită o restructurare rapidă, prin valorificarea potenţialului de redefinire a direcţiilor strategice, într-o cheie diferită de cea concepută în urmă cu peste un deceniu şi bazată, în primul rând, pe investitori ce provin din ţări aliate României, în conformitate cu prevederile Memorandumului Guvernului României nr.3/20.01.2020 cu tema „Noi politici şi linii directoare de dezvoltare a sectorului nuclearo-energetic din România”, scrie Agerpres.

Potrivit expunerii de motive, intrarea în vigoare a acestui acord va permite dezvoltarea programului nuclear civil din România prin asigurarea expertizei tehnice, de reglementare, de securitate şi siguranţă nucleară şi va contribui implicit la întărirea securităţii, diversităţii, siguranţei în exploatare şi stabilităţii energetice şi de mediu ale României, prin retehnologizarea Unităţii 1 şi extinderea capacităţii CNE Cernavodă.

Acordul vizează mai multe arii de cooperare: proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă; retehnologizarea Unităţii 1; reglementare, cercetare şi dezvoltare; schimburi între laboratoare de cercetare şi universităţi; pregătirea personalului.

După semnarea, la 24 septembrie 2019, a Memorandumului de înţelegere între România şi SUA privind cooperarea în domeniul nuclear civil, Ambasada SUA a transmis părţii române o propunere de acord interguvernamental privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România. Negocierile s-au desfăşurat în perioada 2019 – 2020, textul acordului fiind finalizat şi parafat în octombrie 2020, la Washington.

La data de 27 noiembrie 2020 a fost aprobat un memorandum prin care ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a fost mandatat să semneze acordul, în numele Guvernului României, iar documentul de cooperare a fost semnat la data de 9 decembrie 2020, la Bucureşti şi la 4 decembrie 2020, la Upper Marlboro.

Te-ar mai putea interesa și
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie – șeful CNAIR
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri o replică la anunțul de marți al secretarului de stat USR......
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea ...
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul ...
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...