Primul declin din ultimii 8 ani: finanţăriile VC în inteligenţă artificială au scăzut cu 34% în 2020

2020 a fost un an greu pentru industria inteligenței artificiale (AI). Investiţiile de capital de risc (VC) pentru AI a scăzut cu 33,9% a finanțării totale obținute în 2020, comparativ cu anul precedent, potrivit firmei de consultanță pe piața globală de tehnologie ABI Research. Un total de 15 miliarde de dolari a fost strâns în 2020, ceea ce este semnificativ mai mic decât cei 22,7 miliarde de dolari în 2019. Acesta este primul declin al finanțării globale a capitalului de risc pentru AI din 2012, determinată de mai mulţi factori.
Lidia Neagu - D, 25 iul. 2021, 22:04
Primul declin din ultimii 8 ani: finanţăriile VC în inteligenţă artificială au scăzut cu 34% în 2020

Dintre principalii factori, pandemia de COVID-19 este cel mai important. Rundele de VC au fost reduse din cauza măsurilor de blocare luate de Guverne. De asemenea, firmele de capital de risc s-au abținut de la încheierea de tranzacții din cauza incertitudinii mediului macroeconomic. În plus, unele startup-uri de AI cu cazuri de afaceri mature au rămas strategic în afara rundelor de finanțare în 2020, pentru a reveni în 2021.

În același timp, disputa comercială dintre Statele Unite și China a răcit entuziasmul investitorilor. Investitorii americani au ales să nu investească în startup-uri chineze de inteligenţă artificială. În același timp, multe startup-uri chineze de AI s-au confruntat cu provocări  în încercarea de a-și extinde prezența în Statele Unite.

„Nu este surprinzător faptul că Statele Unite au dominat lista primelor 20 de startup-uri de AI, cu 13 startup-uri, precum Affirm, Aurora, DataRobot, Nuro, Pony.ai și TuSimple. Toate aceste startup-uri au introdus funcții AI de ultimă generație într-o gamă variată de industrii, de la finanțe la automobile, logistică, sănătate, chipseturi AI și administrarea afacerilor”, explică Lian Jye Su, analist principal la ABI Research.

Cu toate acestea, atât Coronavirusul, cât și geopolitica au prezentat o nouă complexitate pentru economia globală, creând astfel noi oportunități pentru adoptarea inteligenței artificiale.

Întrucât majoritatea angajaților au fost plasați sub izolare COVID-19, startup-urile de AI au oferit instrumente de automatizare și de augmentare pentru munca și colaborarea la distanță, implementarea unor protocoale de distanțare sigură și de monitorizare a stării de sănătate, precum și prevenirea amenințărilor la adresa securității cibernetice.

Confruntându-se cu perturbarea lanțului de aprovizionare, marile economii din întreaga lume au pledat pentru ca întreprinderile naționale să își diversifice strategia privind lanțul de aprovizionare, reinvestind în același timp în capacitățile de producție naționale. Acestea au determinat o nouă concentrare asupra startup-urilor industriale de inteligență artificială care oferă instrumente de digitalizare și analiză, cum ar fi Augury, COSMOPlat, FogHorn și SmartMore.

La baza tuturor acestor dezvoltări AI se află industria tot mai diversificată de chipseturi AI, software și servicii la cheie. Edge Impulse oferă servicii de subscripţii ca serviciu (SaaS) și servicii la cheie pentru dezvoltarea Tiny Machine Learning (TinyML). Mai mult de 10 furnizori de chipseturi AI au primit finanțare VC în 2020, fiecare concentrându-se pe o nișă. De exemplu, Hailo, cu sediul în Israel, se concentrează în special pe aplicațiile industriale, Syntiant și AIStorm pe învățarea automată cu putere ultra redusă, iar Horizon Robotics și ECARX pe vehiculele autonome.

„Anul 2020 va fi văzut ca un ușor obstacol pentru o creștere altfel constantă a investițiilor în AI. Cererea pentru AI se extinde constant în noi frontiere. Ca atare, este de așteptat ca finanțarea VC pentru AI să se bucure pe deplin de o revenire puternică în 2021. Până în iunie 2021, valoarea totală a investițiilor pentru startup-urile din domeniul AI se va ridica la aproximativ 14,5 miliarde de dolari, apropiindu-se deja de suma din 2020 și este foarte probabil să depășească cifra din 2019”, conchide Su.

Te-ar mai putea interesa și
Cine este noul preşedinte al Academiei Române
Cine este noul preşedinte al Academiei Române
Academicianul Marius Andruh a fost ales marţi noul preşedinte al Academiei Române....
Prima locomotivă Alstom, care a atins 200 km/oră, a fost livrată ARF
Prima locomotivă Alstom, care a atins 200 km/oră, a fost livrată ARF
Alstom anunță marți livrarea către ARF a primei locomotive electrice de nouă generație din România, care a atins în ...
Românii plătesc 16.000 de euro pentru o bucătărie premium: afacerile Nolte Home Studio au crescut cu 50%
Românii plătesc 16.000 de euro pentru o bucătărie premium: afacerile Nolte Home Studio au crescut cu 50%
Nolte Home Studio, care distribuie în România bucătăriile Nolte Küchen, unul dintre liderii europeni în mobilier de ...
Penurie de carburanţi în Franţa – Aproape 20% din benzinării au rămas fără o parte din combustibilii pe care-i vindeau
Penurie de carburanţi în Franţa – Aproape 20% din benzinării au rămas fără o parte din combustibilii pe care-i ...
Aproape una din cinci benzinării din Franţa se confrunta, marţi dimineaţa, cu lipsa unuia sau mai multor combustibili, ...