Manifestaţie la Paris: 142 de reţineri, anunţă poliţia

Un total de 142 de persoane au fost reţinute, dintre care 126 au fost plasate în arest, în marja demonstraţiei de sâmbătă de la Paris în legătură cu scăderea puterii de cumpărare şi apărarea serviciilor publice, a anunţat duminică purtătoarea de cuvânt a poliţiei, conform AFP, preluată de Agerpres.
AGERPRES - D, 25 oct. 2026, 12:41
Manifestaţie la Paris: 142 de reţineri, anunţă poliţia

„Această demonstraţie a avut loc ieri cu un număr de protestatari echivalent cu cel de săptămâna trecută, dar în condiţii de securitate diametral opuse”, a declarat Helene Denechere la postul public de radio France Inter.

„Măsurile de securitate puse în aplicare au fost concepute special pentru a proteja cât mai mult posibil magazinele”, a continuat ea.

„Din păcate, un magazin a fost spart şi jefuit. Un altul a fost avariat, dar acţiunea rapidă a poliţiei – era vorba de o reprezentanţă auto – a permis protejarea spaţiului şi blocarea intrării persoanelor”, a declarat Helene Denechere, menţionând prezenţa a „500 de vandali” în spatele marşului.

„Marşurile au decurs bine” în Franţa, a declarat ministrul de Interne, Laurent Nurez, sâmbătă seara, raportând totuşi „numeroase” acte de vandalism şi aproape o mie de reţineri.

Au izbucnit ciocniri în mai multe oraşe, inclusiv Paris, Marsilia, Bordeaux, Toulouse şi Tours, printre altele, între manifestanţi şi poliţie, care a răspuns cu gaze lacrimogene.

La Paris, „întreaga demonstraţie s-a derulat foarte bine”, a declarat Helene Denechere, iar „dispersarea a decurs la fel”. Cu toate acestea, ea a subliniat că aproximativ „500 de vandali din spatele marşului (…) au încercat să atace forţele de ordine şi, de asemenea, să avarieze proprietăţi în vecinătatea manifestaţiei”.

Sâmbătă, 17 octombrie, demonstraţia împotriva „costului ridicat al vieţii” s-a transformat în haos la Paris, cu marşuri neautorizate şi 450 de magazine avariate în weekend în capitală, dintre care 228 jefuite, conform cifrelor de la Primăria Parisului.

În total, 70.000 de ofiţeri de poliţie şi jandarmi au fost desfăşuraţi în toată ţara sâmbătă, cu 20% mai mulţi decât numărul mobilizat pe 17 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Audi va investi patru miliarde de dolari în prima sa uzină din SUA
Audi va investi patru miliarde de dolari în prima sa uzină din SUA
Constructorul german de automobile premium Audi, care face parte din grupul Volkswagen, a anunţat duminică o investiţie de patru miliarde de dolari pentru a deschide prima sa fabrică în SUA, în......
Câte zile libere plătite au angajații într-un an și câte de telemuncă? Dar câte sunt legal plătite dacă te institui ca îngrijitorul propriului copil sau ceri suplimentarea concediului?
Câte zile libere plătite au angajații într-un an și câte de telemuncă? Dar câte sunt legal plătite dacă te institui ...
Dreptul la zile de telemuncă într-o lună, la zile plătite pentru îngrijirea copilului, posibilitatea obținerii unui ...
Val de arestări în Barcelona după distrugerile de sâmbătă noaptea din celebra Plaza de Catalunya
Val de arestări în Barcelona după distrugerile de sâmbătă noaptea din celebra Plaza de Catalunya
Circa 100 de persoane au fost arestate sâmbătă noaptea la Barcelona, după ce manifestanți cu cagule, care au participat ...
Franţa şi Emiratele Arabe Unite reiau proiectul de modernizare a avioanelor de luptă Rafale, pe fondul dificultăţilor bugetare ale Parisului
Franţa şi Emiratele Arabe Unite reiau proiectul de modernizare a avioanelor de luptă Rafale, pe fondul dificultăţilor ...
Franţa şi Emiratele Arabe Unite au reluat negocierile pentru dezvoltarea în comun a unei versiuni modernizate a avionului ...