Impact Developer & Contractor a realizat venituri de aproape 70 de milioane de lei în primele șase luni ale anului

Impact Developer & Contractor a raportat venituri în valoare de 68,9 milioane de lei din vânzarea de locuințe în primul semestru al anului 2021, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - joi, 19 aug. 2021, 20:32
Impact Developer & Contractor a realizat venituri de aproape 70 de milioane de lei în primele șase luni ale anului

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, rezultatele sunt în creștere cu 5%. Astfel, au fost tranzacționate 94 de apartamente, dintre care 80% reprezintă unități din ansamblul rezidențial Luxuria Residence (foto), în timp ce 20% sunt unități din cartierul Greenfield Băneasa, unde apartamentele finalizate au fost vândute aproape integral.

La data de 30 iunie 2021, erau încheiate precontracte şi rezervări pentru 280 de apartamente din ansamblurile Greenfield Băneasa (București), Luxuria Residence (București), Boreal Plus (Constanța) şi Greenfield Copou (Iași), cu o valoare totală de 150,39 milioane lei.

Evoluția numărului de unități vândute este atribuită lipsei unui stoc de apartamente finalizate disponibile spre vânzare în Greenfield Băneasa. În cadrul acestui ansamblu, compania își va mări stocul cu alte 1.305 unități, pentru care deține autorizații de construire, 544 de unități aflându-se deja în construcție. Datorită cererii ridicate pentru apartamentele din cartierul îmbrățișat de pădure, accelerate și de lansarea în decembrie 2021 a Greenfield Plaza, Impact lansează din septembrie anul acesta spre vânzare și construire și celelalte 761 de apartamente autorizate. Cele 1.305 apartamente în construcție vor poziționa Greenfield Băneasa drept cel mai mare șantier activ de apartamente pe plan național. În cadrul proiectului, alte 598 de unități sunt în fază avansată de autorizare.

În Constanța, în cadrul ansamblului rezidențial Boreal Plus, Impact are autorizate 341 de apartamente aflate în construcție, iar alte 332 de apartamente se află în fază avansată de autorizare.

Un alt ansamblu rezidențial de anvergură al Impact, în Iași, Greenfield Copou Residence este în fază avansată pentru autorizarea a 1.062 de apartamente. Compania dorește începerea construcției la sfârșitul lunii septembrie pentru 472 dintre acestea.

„Rezultatele de vânzări aferente primului semestru din acest an au fost susținute de stocul de apartamente finalizate în principalele noastre proiecte din capitală – Luxuria Residence și Greenfield Băneasa. În perioada următoare, plănuim să accelerăm construirea de apartamente atât în București, Constanța și Iași, unde ne bazăm pe un portofoliu solid de terenuri care ne va susține dezvoltarea de proiecte sustenabile pe termen mediu și lung, cât și în alte orașe mari din țară. Prevânzările mari sunt un indiciu că apartamentele construite sustenabil sunt tot mai apreciate de cumpărători”, a declarat Constantin Sebeșanu, CEO ImpactDeveloper & Contractor.

Pentru finanțarea proiectelor sale, anul acesta compania a contractat și utilizat o serie de credite de investiții, iar pe lângă acestea, a listat pe piața principală a BVB o emisiune de obligațiuni în valoare de 6,6 milioane de euro, cu o maturitate de șase ani. În perspectivă, Impact dorește atragerea de capital prin emiterea de noi acțiuni și emiterea de obligațiuni listate, pentru accelerarea dezvoltării la nivel național.

De asemenea, în prima jumătate a anului, a fost listată la BVB prima societate de tip REIT (Real Estate Investment Trust), Star Residence Invest, dezvoltată de Impact. La momentul listării, Impact deținea 22,38% din acțiunile REIT.

În luna iunie, Impact și-a majorat capitalul social la suma de 393,75 de milioane de lei, prin încorporarea de prime de capital și parte din rezultatul reportat. La data de 5 iulie 2021, capitalul social al companiei era format dintr-un număr de 1.575.000.000 de acțiuni cu o valoare nominală de 0,25 de lei / acțiune, în urma splitării acțiunilor în raportul de 1:4. În cadrul operațiunii de mărire de capital, compania a oferit acționarilor o acţiune gratis la două deţinute.

Despre Impact Developer & Contractor S.A.

Cu o experiență de 30 de ani pe piață, IMPACT Developer & Contractor SA este primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București. Acţiunile IMPACT Developer & Contractor SA („IMP”) sunt cotate la categoria Premium a Bursei de Valori București, compania având o capitalizare bursieră de 937.125.000 de lei (la data de 19 august 2021).

Te-ar mai putea interesa și
Serviciile secrete americane consideră probabilă varianta ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi – WSJ
Serviciile secrete americane consideră probabilă varianta ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi – WSJ
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin nu a ordonat probabil uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din......
ANM: Seceta pedologică se menține pe suprafețe întinse din Moldova, Dobrogea şi Oltenia
ANM: Seceta pedologică se menține pe suprafețe întinse din Moldova, Dobrogea şi Oltenia
Secetă pedologică moderată şi puternică se înregistrează în cultura grâului de toamnă pe suprafeţe extinse din ...
Poșta Română a început distribuirea pensiilor pentru luna mai
Poșta Română a început distribuirea pensiilor pentru luna mai
Compania Naţională ,,Poşta Română" (CNPR) a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor ...
Taiwanul raportează reluarea acțiunilor ofensive chineze, la o zi după ce secretarul american Antony Blinken a părăsit Beijingul
Taiwanul raportează reluarea acțiunilor ofensive chineze, la o zi după ce secretarul american Antony Blinken a părăsit ...
Taiwanul a raportat sâmbătă o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia ...