Peste 37.000 de porci dintr-o fermă din județul Olt vor fi eutanasiați din cauza epidemiei de pestă porcină

Peste 37.000 de porci dintr-o exploataţie comercială din comuna Tufeni vor fi eliminaţi, în contextul confirmării unui focar de pestă porcină africană (PPA) la ferma în cauză, de la începutul lunii august aceasta fiind a patra exploataţie comercială de suine din judeţul Olt în care a fost declarat focar.
AGERPRES - lun, 06 sept. 2021, 21:45
Peste 37.000 de porci dintr-o fermă din județul Olt vor fi eutanasiați din cauza epidemiei de pestă porcină

Potrivit unui comunicat transmis de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt, focarul de la exploataţia comercială din Tufeni a fost confirmat în urma analizelor efectuate la laboratorul IDSA Bucureşti.

DSVSA Olt precizează că în urma confirmării focarului de PPA, Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt (CLCB), întrunit pe 4 septembrie, a aprobat „Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploataţia comercială de porci din localitatea Tufeni, unde se va aplica măsura eliminării tuturor porcilor, respectiv un efectiv de aproximativ 37.500 capete suine, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare”.

Totodată, carcasele porcilor morţi sau eliminaţi din focar şi toate materialele din incinta exploataţiei vor fi distruse sub supraveghere oficială, în conformitate cu prevederile legale.

De la începutul lunii august şi până în prezent, au mai fost confirmate focare de pestă porcină africană la exploataţii comerciale din localităţile Ipoteşti, Negreni şi Constantineşti (Scorniceşti).

Un focar de PPA a fost declarat pe 27 august la o fermă din Negreni (Scorniceşti), unde au fost eliminaţi aproximativ 31.000 de porci.

În luna august au mai fost declarate focare de PPA la o fermă din comuna Ipoteşti (focar declarat pe 20 august), unde au fost eliminaţi aproximativ 30.000 de porci, precum şi la o exploataţie comercială din Constantineşti (Scorniceşti), de unde au fost eliminaţi aproximativ 1.650 de porci, după o decizie a CLCB din 12 august.

În urma confirmării focarelor de PPA în cele patru ferme de porci menţionate, de la începutul lunii august şi până în prezent au fost eliminaţi în judeţul Olt peste 100.000 de porci.

În gospodăriile populaţiei sunt active opt focare de PPA, în localităţile Topana, Leleasca, Cungrea, Verguleasa, Obârşia şi Fălcoiu.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...