O anulare a embargoului european asupra armelor ar putea fi devastatoare pentru Siria – Oxfam

Organizaţia umanitară Oxfam a îndemnat vineri la o prelungire a embargoului Uniunii Europene (UE) asupra armelor în Siria, apreciind că o anulare a acestuia, promovată de Londra şi Paris, ar putea avea "consecinţe devastatoare" pentru populaţia civilă, relatează AFP.
Economica.net - vin, 24 mai 2013, 05:47

„A nu prelungi embargoul UE asupra armelor la sfârşitul lunii ar fi iresposabil şi ar putea alunga fragila licărire de speranţă oferită de summitul americano-rus pentru pace prevăzut pentru 12 iunie”, a apreciat Oxfam într-un comunicat.

Anularea embargoului „ar putea avea consecinţe devastatoare”, a avertizat Anna Macdonald, o specialistă pentru controlul armelor în cadrul Oxfam.

„Nu există soluţii simple pentru a încerca să putem capăt carnagiului din Siria, însă mai multe arme şi muniţii nu este cu siguranţă una dintre ele. Eforturile internaţionale trebuie să se concentreze pentru a pune capăt unui transfer de arme către părţile (implicate în conflict) şi pentru a găsi o soluţie politică la criză”, a adăugat aceasta.

A trimite mai multe arme în Siria „nu poate decât să exacerbeze un scenariu infernal pentru civili”, conform Oxfam.

Sancţiunile adoptate de UE împoriva Siriei urmează să fie prelungite la sfârşitul lunii mai. Cu această ocazie, Franţa, dar mai ales Marea Britanie, exercită presiuni pentru o anulare a embargoului asupra livrărilor de arme cu scopul echipării rebelilor sirieni.

Conflictul care afectează Siria de peste doi ani s-a soldat cu cel puţin 94.000 de morţi, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: Reducerea deficitului bugetar nu s-a făcut prin oprirea dezvoltării, ci dimpotrivă
Nazare: Reducerea deficitului bugetar nu s-a făcut prin oprirea dezvoltării, ci dimpotrivă
Scăderea deficitului bugetar la 2,89% din PIB în primele opt luni nu s-a făcut prin oprirea dezvoltării, transmite duminică ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Potrivit lui, 97......
Trump, despre incidentul de la baza aeriană britanică: Suspecţii voiau să facă „mari pagube”
Trump, despre incidentul de la baza aeriană britanică: Suspecţii voiau să facă „mari pagube”
Cei cinci bărbaţi arestaţi duminică de poliţia britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană ...
Dăm de 13 ori mai mulți bani pe țigări și băutură decât pe educație sau investiții. Pe ce își cheltuiesc românii banii și cu cât au crescut veniturile – Date INS
Dăm de 13 ori mai mulți bani pe țigări și băutură decât pe educație sau investiții. Pe ce își cheltuiesc românii ...
Românii cheltuiesc de 13 ori mai mult pe țigări și băutură decât pe educație. Sumele consumate pentru vicii sunt ...
Italia a expulzat un muzician moldovean care blocase o autostradă pentru a realiza un videoclip
Italia a expulzat un muzician moldovean care blocase o autostradă pentru a realiza un videoclip
Italia a expulzat un artist moldovean de muzică trap, acuzat că a blocat o axă rutieră majoră în apropiere de Milano ...