A treia doză de vaccin se poate face începând din 28 septembrie

Persoanele care s-au imunizat cu ultima doză de vaccin anti-covid cu cel puțin șase luni în urmă pot face a treia doză începând cu data de 28 septembrie, a declarat premierul Florin Cîțu.
Ion Dobreanu - mie, 22 sept. 2021, 15:38
A treia doză de vaccin se poate face începând din 28 septembrie

„Astăzi a avut loc şedinţa CNCAV, la care au participat membrii comitetului alături de reprezentanţii instituţiilor implicate în campania naţională de vaccinare împotriva COVID – Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului, Institutul Naţional de Sănătate Publică – şi am luat decizia ca, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile Pfizer BioNTech, Moderna, Oxford Astra Zeneca, să înceapă doza a treia. Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială”, a declarat Florin Cîţu, miercuri, la Palatul Victoria.

Într-un comunicat de presă al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 se arată că, având în vedere „evoluţia epidemiologică severă din România şi necesitatea asigurării protecţiei maximale a cetăţenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, pe baza datelor ştiinţifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager”.

Sursa citată menţionează că doza 3 este ferm recomandată:

– persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare;

– persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social şi din învăţământ.

” Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menţinerea bunei funcţionări a sistemului de sănătate şi a unităţilor de învăţământ. Accesul la vaccinare este permis şi altor categorii populaţionale, care au cel puţin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală”, se explică în comunicat.

Conform CNCAV, doza de rapel se va efectua „numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială”.

„Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna). Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date ştiinţifice”, se adaugă în comunicat.

Referitor la programarea pentru administrarea dozei de rapel (doza 3), CNCAV menţionează că aceasta se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naţionale de programare la vaccinare.

De asemenea, pentru persoanele din centrele medico-sociale şi rezidenţiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeaşi modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziţie de către direcţiile de sănătate publică judeţene/ a municipiului Bucureşti.

CNCAV subliniază că beneficiarii vor primi adeverinţe de vaccinare, unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menţionarea celor trei doze efectuate.

„Reiterăm cetăţenilor necesitatea şi importanţa vaccinării împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 12 ani, în interes individual şi al sănătăţii publice, prin reducerea cazurilor severe şi a deceselor. Vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reuneşte experţi la nivel european. CNCAV asigură populaţia de transparenţă completă şi responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informaţiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil şi sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19”, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...