Lacul Morii intră în reamenajare. Încep lucrările la dig, parte din proiectul de regenerare a zonei

Primăria Sectorului 6 a început miercuri lucrările de reamenajare a digului Lacului Morii, parte din proiectul de regenerare urbanistică a zonei Lacului Morii - Crângaşi - Giuleşti pentru promenadă, relaxare şi activităţi sportive.
AGERPRES - mie, 29 sept. 2021, 16:05
Lacul Morii intră în reamenajare. Încep lucrările la dig, parte din proiectul de regenerare a zonei

„Am dat ordinul de începere a lucrărilor de reamenajare a digului Lacului Morii, pentru promenadă şi mişcare. Lucrările vor fi gata la 1 mai 2022, cu o singură menţiune: va conta foarte mult dacă va fi o iarnă grea sau uşoară. Dacă va fi o iarnă grea, nu se va putea lucra şi termenul va fi prelungit până la 1 iunie 2022. Am intrat în prag de iarnă cu lucrările, pentru că procedura de achiziţie a durat destul de mult. Proiectul prevede iluminat de tip LED, pistă de alergare, bănci, coşuri de gunoi, amenajări peisagistice etc”, a declarat primarul Ciprian Ciucu, potrivit unui comunicat al autorităţii locale, scrie Agerpres.

El a spus că această arie are „un potenţial foarte mare” şi că zona extinsă a Lacului Morii, inclusiv insula, face deja obiectul unui concurs de soluţii demarat de Primăria Sectorului 6 împreună cu Ordinul Arhitecţilor.

„Vom demara discuţii cu Primăria Chiajna pentru zona care le aparţine, dar se află în Sectorul 6. Este vorba de zona inundabilă care în acest moment este plină de deşeuri, dar cred că printr-un proiect bine gândit poate deveni o zonă de atracţie”, a adăugat Ciprian Ciucu.

Faza întâi presupune amenajarea unei alei de promenadă cu o lungime de 2.155 de metri.

Proiectul de reabilitare constă în: asfaltare, înlocuire pavaj, montare bănci, pergolă lemn, stâlpi de iluminat reţea promenadă, stâlpi de iluminat taluz, balustrade metalice, coşuri de gunoi, sistem de supraveghere video, scări cu acces pentru persoanele cu dizabilităţi.

Pe toată lungimea barajului va exista o bandă dedicată exclusiv celor care aleargă, în aşa fel încât spaţiul creat să fie unul care să satisfacă cât mai multe dintre dorinţele şi nevoile de petrecere a timpului liber.

Valoarea proiectului este de 9.315.755,59 lei fără TVA. Lucrările vor dura şapte luni de la data ordinului de începere.

În faza a doua va fi amenajată Insula Lacului Morii. Primăria Sectorului 6 a lansat concursul de soluţii pentru amenajarea insulei şi a zonei extinse a Lacului Morii, în aşa fel încât să se asigure identificarea celei mai bune soluţii pentru refacerea şi îmbunătăţirea acestora. Autoritatea locală, alături de Ordinul Arhitecţilor din România, a realizat de la începutul acestui an un parteneriat pentru îmbunătăţirea spaţiului public urban şi promovarea concursurilor de soluţii.

Te-ar mai putea interesa și
Ieftiniri în benzinăriile Rompetrol, în această după-amiază. Cât costă acum carburanții
Ieftiniri în benzinăriile Rompetrol, în această după-amiază. Cât costă acum carburanții
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, a redus azi prețurile la benzina vândută în stațiile proprii, potrivit datelor observate de noi....
Tratamente gratuite pentru o parte a locuitorilor din București. Primarul Băluță,  Sector 4, anunță gratuitate la dentist pentru copii și adolescenți
Tratamente gratuite pentru o parte a locuitorilor din București. Primarul Băluță, Sector 4, anunță gratuitate la dentist ...
Copiii și adolescenții cu vârsta sub 18 ani din Sectorul 4 vor beneficia de tratamente stomatologice gratuite, inclusiv ...
Ministrul Economiei a solicitat companiilor Dacia și Ford Otosan să discute cu guvernul înainte de „eventuale relocări și alte lucruri”
Ministrul Economiei a solicitat companiilor Dacia și Ford Otosan să discute cu guvernul înainte de „eventuale relocări ...
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, le-a solicitat astăzi directorilor ...
TABEL Au intrat banii în conturi. Anunț important de la Ministerul Finanțelor: Ieri, 10 noiembrie, s-au încasat 4,5 miliarde de euro
TABEL Au intrat banii în conturi. Anunț important de la Ministerul Finanțelor: Ieri, 10 noiembrie, s-au încasat 4,5 miliarde ...
Ministerul Finanțelor anunță că au intrat în conturile României sumele aferente emisiunilor de obligațiuni externe ...