Bulgaria organizează și ea o loterie pentru stimularea campaniei de vaccinare anti-COVID-19

Guvernul bulgar va pune la bătaie 102 ceasuri inteligente pentru persoanele cu vârste de peste 12 ani care se vor vaccina împotriva COVID-19 în luna octombrie, într-un demers de a stimula cetăţenii să se imunizeze, în condiţiile în care doar 22% din populaţia Bulgariei şi-a făcut vaccinul, aceasta constituind cea mai mica rată de inoculare din Uniunea Europeană, relatează EFE şi Bloomberg, citate de Agerpres.
AGERPRES - J, 30 sept. 2021, 19:51
Bulgaria organizează și ea o loterie pentru stimularea campaniei de vaccinare anti-COVID-19

Toţi cei care primesc cel puţin o doză de vaccin vor putea participa la această loterie.

Un sondaj efectuat recent de Gallup International Balkan a arătat că 45% din cei 6,7 milioane de bulgari refuză să se vaccineze, în timp ce alţi 21,5% au spus că intenţionează să o facă.

„Potrivit analizei demografice, este vorba în cea mai mare parte de tineri, comunităţi marginalizate, grupul etnic al romilor sau alte grupuri ameninţate de inegalităţi sociale”, relevă compania de sondare a opiniei publice, care a analizat profilul celor care refuză vaccinul.

Citește și: https://www.economica.net/au-fost-stabilite-conditiile-pentru-participarea-la-loteria-de-vaccinare-schema-completa-de-imunizare-e-obligatorie-iar-valoarea-premiilor-ajunge-la-15-milioane-de-lei_532708.html

Neîncrederea în instituţii şi îndoielile cu privire la vaccinuri au încetinit inocularea în Bulgaria, unde rata infecţiilor înregistrează de şase săptămâni o tendinţă ascendentă, iar rata de mortalitate din cauza COVID-19 în ultimele 14 zile este de opt ori mai mare decât media UE.

Citește și: https://www.economica.net/loteria-de-vaccinare-regulamentul-extragerilor-si-conditiile-de-participare-in-vigoare-de-azi_534481.html

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...