Producția Daimler Truks va fi afectată și anul viitor de criza cipurilor

Producătorul de camioane şi autobuze Daimler Trucks & Buses va continua anul viitor să vândă mai puţine vehicule decât ar fi putut comercializa, din cauza deficitului de cipuri, care afectează producţia, a afirmat marţi directorul general Martin Daum, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 05 oct. 2021, 21:11
Producția Daimler Truks va fi afectată și anul viitor de criza cipurilor

Daimler este printre marii producători auto care au fost nevoiţi să-şi reducă producţia în 2021, din cauza crizei de cipuri pentru industria auto.

„Cu certitudine, livrările vor fi mai scăzute decât am fi putut vinde, iar problema va continua şi în 2022. Este o luptă pentru fiecare cip”, a spus Daum, la o masă rotundă cu jurnaliştii.

Deşi producătorii de vehicule de pasageri, cum ar fi BMW şi Daimler, pot majora preţurile pentru a compensa pierderile provocate de cipuri, producătorii de camioane nu au această flexibilitate, a explicat oficialul. Totuşi, compania îşi menţine obiectivul de a reduce până în 2025 costurile fixe cu 15%, de la nivelul din 2019, iar tăierile sunt „în derulare”, a declarat Daum.

Înainte de pandemie, Daimler Trucks & Buses raporta un profit anual de aproximativ două miliarde de euro şi urmează să devină cel mai mare producător global de camioane, după ce acţionarii grupului german Daimler au aprobat vineri un plan care prevede divizarea companiei astfel încât divizia de camioane Daimler Truck va deveni o companie de sine stătătoare, care va fi listată la bursă.

Citește și: https://www.economica.net/actionarii-daimler-au-votat-pentru-separarea-diviziei-de-camioane-de-restul-companiei_534893.html

De mai mulţi ani în interiorul Daimler au existat discuţii cu privire la transformarea diviziei de camioane într-o entitate separată, ceea ce ar reprezenta un pas „istoric” pentru grupul german. Susţinătorii acestui plan, care ar urma să coste aproximativ 700 milioane de euro, apreciază că prin separarea de divizia de camioane, producătorul automobilelor marca Mercedes Benz va avea mai multă independenţă şi deci va deveni mai profitabil.

Şi directorul general al producător auto german Daimler AG, Ola Källenius, avertiza că majorarea cererii pentru semiconductori va provoca dificultăţi de aprovizionare industriei auto în 2022 şi în 2023, deşi până atunci deficitul ar putea fi mai puţin sever.

„Câţiva furnizori de semiconductori s-au referit la probleme structurale în privinţa cererii. Aceste probleme ar putea avea influenţă în 2022, dar situaţia ar putea fi mai relaxată în 2023”, le-a spus jurnaliştilor Källenius.

În pofida actualului deficit, grupul german speră că în trimestrul patru se va îmbunătăţi aprovizionarea din partea propriilor săi furnizori de cipuri.

Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.

Citește și: https://www.economica.net/daimler-trucks-in-elegere-de-30-mil-dolari-cu-autorita-ile-americane-pentru-a-stinge-un-conflict-cauzat-de-rechemarile-intarziate_194926.html

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...