Consumatorii din Republica Moldova sunt solicitați să își raționalizeze consumul de gaze

Consumatorii de gaze din Republica Moldova sunt solicitați de unul dintre cei mai mari furnizori să își reducă atât cât pot consumul de gaze naturale, potrivit unei postări de pe pagina de facebook a companiei Moldovagaz, furnizor important de gaze al Republicii Moldova, deținut în proporție de 50% de Gazprom.
Mihai Nicuţ - J, 07 oct. 2021, 00:23
Consumatorii din Republica Moldova sunt solicitați să își raționalizeze consumul de gaze

Fără alte comentarii, iată anunțul Moldovagaz:

“Grație faptului că acordul cu SAP „Gazprom” privind condițiile de furnizare a gazelor naturale către Republica Moldova a fost prelungit în ultima zi a lunii septembrie, cu câteva ore înainte de expirarea acestuia, SAP „ Gazprom” nu a avut un temei legal până la acel moment pentru organizarea rezervării capacităților necesare pentru transportarea gazelor naturale prin sistemul de transport din Ucraina pentru consumatorii Republicii Moldova în octombrie 2021.

De fapt, începând cu luna octombrie a anului curent, au fost contractate 54 de milioane de metri cubi de gaze naturale, sau 67% din cele 80 de milioane de metri cubi necesare pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului. Drept urmare, începând cu 1 octombrie, consumul zilnic efectiv de gaze naturale din țară a început să depășească volumul furnizat de SAP „Gazprom”. Lipsa importurilor de gaze este acoperită din stocul de gaze din conductele magistrale de gaze din Republica Moldova, ceea ce este soldat cu scăderea presiunii în sistemul de transport al gazelor SRL „Moldovatransgaz”.

SRL „Moldovatransgaz”, în calitate de operator al sistemului de transport, ia toate măsurile necesare pentru a menține presiunea în conductele de gaz la regimul optim pentru funcționarea normală a sistemului și pentru a asigura transportarea neîntreruptă a gazelor la punctele de ieșire din sistemul de transport.

SA „Moldovagaz”, în calitate de furnizor de gaze, a apelat la consumatorii săi cu o cerere de a reduce consumul de gaze, inclusiv:

  1. a) consumatorii care au posibilitatea de a trece la combustibili alternativi;
  2. b) fabricile de zahăr, care pot stoca sfecla de zahăr pentru un anumit număr de zile, precum și înlocuirea volumul excesiv de consum contractat cu combustibil alternativ (păcură).

De asemenea, întreprinderilor din complexul termoenergetic al țării le-a fost propusă din timp trecerea temporară la surse alternative de combustibil.

SA „Moldovagaz” negociază cu SAP „Gazprom” creșterea volumului de furnizare de gaze, precum și capacitățile de rezervare la volumul necesar de consum lunar, pentru a asigura parametrii de calitate necesari ai gazului furnizat”.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...