Eurostat: Prețurile la locuințe în România au crescut cu 3% în trimestrul doi

Preţurile la locuinţe (măsurate prin Indicele preţurilor locuinţelor) au crescut cu 2,6% în zona euro şi cu 2,7% în UE, în trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele publicate joi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
AGERPRES - J, 07 oct. 2021, 17:46
Eurostat: Prețurile la locuințe în România au crescut cu 3% în trimestrul doi

Cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Letonia, Slovenia, Austria, Cehia, Olanda, Germania, Croaţia, Suedia, Lituania, Slovacia, Portugalia, Danemarca, Polonia, Malta, Estonia, Finlanda, Irlanda, Spania, Belgia, Italia, Franţa şi România.

Toate statele membre UE pentru care sunt disponibile date au raportat creşteri ale preţurilor locuinţelor în trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, cel mai important avans fiind în Letonia (6,7%), Slovenia (4,5%), Austria (4,2%), Cehia (3,9%), Olanda (3,8%), Germania (3,7%), Croaţia (3,6%), Suedia (3,5%), Lituania (3,4%), Slovacia (3,3%), Portugalia (3,2%), Danemarca şi Polonia (ambele cu 3,1%), Malta (2,7%), Estonia şi Finlanda (ambele cu 2,6%), Irlanda şi Spania (ambele cu 2,4%), Belgia (1,8%), Italia (1,7%), Franţa şi România (ambele cu 1,6%).

În trimestrul doi din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, preţurile la locuinţe au crescut cu 6,8% în zona euro şi cu 7,3% în Uniunea Europeană. Este cel mai semnificativ avans al preţurilor la locuinţe din trimestrul patru din 2006 pentru zona euro şi din trimestrul trei din 2007 pentru UE. În primul trimestru din 2021, preţurile locuinţelor au crescut cu 5,7% în zona euro şi cu 6,1% în Uniunea Europeană.

În rândul statelor membre pentru care sunt disponibile date, cele mai importante creşteri anuale ale preţurilor la locuinţe s-au înregistrat în Estonia (16,1%), Danemarca (15,6%), Lituania (12%) şi Cehia (14,5%), singura scădere fiind în Cipru (minus 4,9%).

În România, preţurile locuinţelor au înregistrat un avans anual de 3% în trimestrul doi din 2021, după o expansiune de 1,4% în primul trimestru din 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Încep misiunile de control AEP la partidele politice
Încep misiunile de control AEP la partidele politice
Autoritatea Electorală Permanentă începe marţi misiunile de control la partidele politice....
New York – Atac în Times Square, doi morţi
New York – Atac în Times Square, doi morţi
Una dintre cele două persoane rănite luni cu un cuţit de către o femeie în zona turistică Times Square din New York ...
Explozii la Kiev în timpul unei alerte de rachete balistice. Patru morţi
Explozii la Kiev în timpul unei alerte de rachete balistice. Patru morţi
Un atac "masiv" cu rachete şi drone a ucis cel puţin patru persoane la Kiev şi în regiunea sa, au anunţat marţi dimineaţă ...
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, însă doar în unele stații
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, ...
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a redus în această dimineață prețul motorinei standard ...