Amnesty International cere din nou arestarea lui George W. Bush

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International cere unui număr de trei state africane să îl aresteze pe fostul preşedinte american George W. Bush în timpul unei vizite pe care acesta o va efectua în regiune, acuzându-l de "crime" şi "tortură", relatează AFP.
Economica.net - J, 01 dec. 2011, 19:15

Bush vizitează, în perioada 1-5 decembrie Zambia, Tanzania şi Etiopia, în cadrul unui turneu de promovare a sănătăţii, axat în principal pe lupta împotriva cancerului la creier şi la sân, potrivit Mediafax.

Într-un comunicat, Amnesty International afirmă că „există suficiente probe în domeniul public, provenind de la autorităţile americane şi de la George W. Bush însuşi pentru a cere Etiopiei, Tanzaniei şi Zambiei să deschidă o anchetă cu privire la presupusa lui responsabilitate în acte de tortură şi pentru a se asigura de prezenţa lui în cadrul anchetei”.

Bush este acuzat că a autorizat metode de tortură în Statele Unite sub acoperirea unui „război împotriva terorismului” în anii 2000, în special tehnica de simulare a înecului.

„Toate ţările în care merge George W. Bush au obligaţia de a-l deferi justiţiei pentru rolul său în tortură”, afirmă Matt Pollard, consilier juridic în cadrul Amnesty.

„Dreptul internaţional cere să nu existe niciun refugiu posibil pentru responsabilii de tortură. Etiopia, Tanzania şi Zambia trebuie să profite de această oportunitate pentru a-şi îndeplini obligaţiile şi pentru a pune capăt impunităţii de care s-a bucurat până în prezent George W. Bush”, a adăugat el.

În octombrie, Amnesty a făcut acelaşi demers către Canada, care l-a primit pe fostul preşedinte american pentru o conferinţă. Ottawa a răspuns acuzând Amnesty de „faliment moral”, de „degenerescenţă şi politizare”.

În februarie, Bush şi-a anulat o vizită în Elveţia după apeluri similare la arestarea sa.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul de 6 mld. USD al Toyota: mii de roboți umanoizi învață meserie de la angajați umani
Pariul de 6 mld. USD al Toyota: mii de roboți umanoizi învață meserie de la angajați umani
Japonezii de la Toyota au anunțat că vor automatiza puternic uzinele proprii din întreaga lume folosind mai bine de 6 miliarde de dolari pentru 400.000 de roboți dotați cu inteligență......
Ce se întâmplă cu leul şi petrolul în această dimineaţă, după ce ieri euro a atins cea mai mare valoare din ultimele patru luni şi jumătate – ştiri financiare şi curs valutar interbancar 22 septembrie 2026
Ce se întâmplă cu leul şi petrolul în această dimineaţă, după ce ieri euro a atins cea mai mare valoare din ultimele ...
Curs valutar interbancar. Euro începe ziua în jurul valorii de 5,2640 lei/euro, aproape de cursul anunţat ieri de BNR, ...
Cehia reduce accizele, plafonează prețurile la carburanți și pune o taxă suplimentară pe rafinare
Cehia reduce accizele, plafonează prețurile la carburanți și pune o taxă suplimentară pe rafinare
Guvernul ceh va reintroduce plafonarea prețurilor la benzină și motorină începând cu 1 octombrie și va taxa rafinăriile ...
Ce spune Nicușor Dan despre reţinerea lui Călin Georgescu
Ce spune Nicușor Dan despre reţinerea lui Călin Georgescu
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni seară, la New York, pe tema reţinerii fostului candidat la preşedinţie Călin ...