Gigi Becali anunţă revoluţie în atacul Stelei. Vezi cine l-a supărat la meciul cu Schalke

Steaua a pierdut fără drept de apel pe terenul lui Schalke, chiar dacă rezultatul a fost unul strâns, iar finanţatorul Gigi Becali a fost nemulţumit de evoluţia elevilor lui Ilie Stan.
Economica.net - J, 01 dec. 2011, 20:46

Atacurile Stelei nu au avut vlagă, iar golul lui Rusescu pe stadionul din Gelsenkirchen a părut mai mult o întâmplare, fiind, practic, singurul şut pe poartă al „roş-albaştrilor”. Asta a văzut şi Gigi Becali, care anunţă că din iarnă la Steaua va fi concurenţă serioasă în atac.

„Am jucat emotiv, cu teamă. Avem jucători care puteau să facă spectacol. Dar, dacă nu ai atacanţi, nu ai ce face. Eu m-am bazat pe Mihai Costea, încă mai am încredere în el, dar e fricos. În meciurile astea mari, când vine mingea la el, îi e frică. Aşa nu va ajunge mare fotbalist. În iarnă aduc doi atacanţi, nu pot să stau în Mihai Costea”, a spus Becali, la GSP TV.

Becali spune că soarta calificării se va decide la meciul dintre Steaua şi Larnaca, din ultima etapă, Maccabi Haifa neavând şanse să învingă pe Schalke 04: „Toate cele trei echipe avem şanse de calificare, şi noi, şi Haifa, şi Larnaca. Dar calificarea se joacă între Steaua şi Larnaca, părerea mea”.

Steaua a pierdut cu 1-2 meciul disputat joi seară, în deplasare, cu Schalke 04, în grupa J a Europa League. În urma acestui rezultat, Schalke şi-a asigurat calificarea în 16-imi. Pentru a ajunge în primăvara europeană, Steaua are nevoie de victorie cu AEK Larnaca, în ultima etapă, şi de cel puţin un punct obţinut de Schalke în meciul cu Maccabi Haifa.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul de 6 mld. USD al Toyota: mii de roboți umanoizi învață meserie de la angajați umani
Pariul de 6 mld. USD al Toyota: mii de roboți umanoizi învață meserie de la angajați umani
Japonezii de la Toyota au anunțat că vor automatiza puternic uzinele proprii din întreaga lume folosind mai bine de 6 miliarde de dolari pentru 400.000 de roboți dotați cu inteligență......
Ce se întâmplă cu leul şi petrolul în această dimineaţă, după ce ieri euro a atins cea mai mare valoare din ultimele patru luni şi jumătate – ştiri financiare şi curs valutar interbancar 22 septembrie 2026
Ce se întâmplă cu leul şi petrolul în această dimineaţă, după ce ieri euro a atins cea mai mare valoare din ultimele ...
Curs valutar interbancar. Euro începe ziua în jurul valorii de 5,2640 lei/euro, aproape de cursul anunţat ieri de BNR, ...
Cehia reduce accizele, plafonează prețurile la carburanți și pune o taxă suplimentară pe rafinare
Cehia reduce accizele, plafonează prețurile la carburanți și pune o taxă suplimentară pe rafinare
Guvernul ceh va reintroduce plafonarea prețurilor la benzină și motorină începând cu 1 octombrie și va taxa rafinăriile ...
Ce spune Nicușor Dan despre reţinerea lui Călin Georgescu
Ce spune Nicușor Dan despre reţinerea lui Călin Georgescu
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni seară, la New York, pe tema reţinerii fostului candidat la preşedinţie Călin ...