Petrolul s-a scumpit cu 4% în doar o săptămână

Preţurile petrolului au încheiat tranzacţiile de vineri în urcare, petrolul WTI atingând maximul ultimilor şapte ani, iar pe ansamblul săptămânii au avansat cu 4%, marii consumatori de ţiţei având dificultăţi să îşi acopere cererea, transmite Reuters, citată de News.ro
News.ro - S, 09 oct. 2021, 10:33
Petrolul s-a scumpit cu 4% în doar o săptămână

Cu toate că cererea de petrol este în creştere, susţinută de revenirea activităţilor economice de la minimele atinse în pandemie, OPEC+ a decis în această săptămână să menţină un acord care prevede eliminarea treptată a restricţiilor aplicate producţiei, în loc să accelereze acest proces.

Între timp, guvernul american a afirmat că monitorizează pieţele energiei, dar nu a anunţat o măsură imediată pentru reducerea preţurilor, cum ar fi eliberarea de petrol din rezervele strategice.

Preţul petrolului a urcat vineri cu 0,5%, la 82,39 dolari pe baril. Pe parcursul săptămânii, petrolul Brent a atins cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, de 83,47 dolari pe baril.

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a crescut cu 1,3%, la 79,35 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins din octombrie 2014.

 

Contractele futures pentru benzină ale SUA au închis la rândul lor, vineri, la cel mai ridicat nivel din octombrie 2014.

Preţurile de referinţă ale gazelor destinateEuropei de la terminalul olandez TTF au fost echivalente vineri cu un preţ  al petrolului de 200 de dolari pe baril, pe baza valorii relative a aceleiaşi cantităţi de energie, potrivit calculelor efectuate de Reuters bazate pe datele Eikon.

”O accelerare a trecerii de la gaze la petrol ar putea mări cererea de ţiţei utilizat la generarea energiei în timpul iernii din emisfera nordică”, a declarat un analist al ANZ.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol,......
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...