Dacia, creșteri de preț și livrări întârziate în Franța

Presa franceză susține că mașinile Dacia se scumpesc cu câteva sute de euro, iar livrările mașinilor care nu se află deja pe stoc vor întârzia.
Robert Stan - lun, 11 oct. 2021, 22:00
Dacia, creșteri de preț și livrări întârziate în Franța

Jurnaliștii francezi ai publicației l`Argus scriu că tarifele modelului electric Spring, abia ajuns la primii clienți din Franța, vor crește cu circa 100 de euro pentru versiunea Comfort și cu 200 de euro pentru Comfort Plus. În ciuda acestei mici creșteri a prețurilor, Spring va rămâne cea mai ieftină mașină electrică de pe piața europeană.

De asemenea, modelul Dacia Sandero va fi mai scump cu 200 de euro începând cu această lună, în timp ce varianta mai arătoasă, Sandero Stepway va avea un preț majorat cu circa 300 de euro.

O altă noutate pentru potențialii clienți Dacia din Franța este că orice nouă comandă pentru modelul Spring va avea un termen de livrare nu mai scurt de patru luni. Cei care, de exemplu, vor comanda un Spring în octombrie 2021 își vor primi mașina, cel mai devreme, în ianuarie 2022.

Și celelalte modele Dacia au termene mai lungi de livrare decât până acum. De exemplu, un Duster comandat în această lună va ajunge la proprietar, cel mai devreme, în februarie 2022, iar pentru un Sandero va trebui așteptat tot până atunci.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
Pe Secțiunea 4 din Autostrada Sibiu – Pitești, sistemul de iluminat este finalizat și se fac verificări pentru funcționarea acestuia, a anunțat miercuri seara Compania Națională de......
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
Avans considerabil, în ultima perioadă, la structurile de pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea, fiind ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. Se schimbă formula de calcul?
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în scandalul ROBOR, după ce oficialul ...
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
Preţurile la energie, fenomenul meteo El Nino şi înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie ...