Intrarea în Franța, numai cu test COVID-19 de cel mult 24 de ore, dovada trecerii prin boală sau certificat de vaccinare

Persoanele care sosesc în Republica Franceză din România trebuie să prezinte un test PCR sau antigen negativ pentru COVID-19, efectuat cu maximum 24 de ore înainte de plecare, sau un certificat care dovedeşte vaccinarea împotriva bolii, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 12 oct. 2021, 20:46
Intrarea în Franța, numai cu test COVID-19 de cel mult 24 de ore, dovada trecerii prin boală sau certificat de vaccinare

Românii care intră în Republica Franceză pot să mai prezinte un certificat care să ateste trecerea prin boală – infectarea anterioară cu virusul SARS-CoV-2 într-o perioadă cuprinsă între 11 zile şi maximum 6 luni anterior intrării pe teritoriul Republicii Franceze.

Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt în continuare exceptaţi de la această măsură.

Noile măsuri au intrat în vigoare de luni.

Ministerul român al Afacerilor Externe aminteşte că, potrivit măsurilor adoptate de autorităţile franceze, persoanele vaccinate cu schemă completă (cu un vaccin autorizat de către Uniunea Europeană) şi care au vârsta de peste 12 ani nu trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19.

Dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puţin 7 zile de la a doua doză cu vaccinurile care se fac în doză dublă (Pfizer/Comirnaty, Moderna, AstraZeneca/Vaxzevria/Covishield), 28 de zile de la doza pentru vaccinul în doză unică Janssen (Johnson & Johnson) şi 7 zile de la doza efectuată în cazul persoanelor care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 şi pentru care, în Republica Franceză, este necesară o singură doză.

Totodată, autorităţile franceze au comunicat că sunt acceptate drept certificate doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală sau rezultatului negativ al unui test RT-PCR sau antigen doar certificatele care conţin un cod QR şi care sunt redactate în limba statului în care au fost emise şi în limba engleză.

MAE menţionează că toate persoanele (inclusiv copiii) care călătoresc în Republica Franceză trebuie să prezinte companiei de transport sau la trecerea frontierei o declaraţie pe proprie răspundere prin care atestă că nu prezintă simptome specifice COVID-19 şi nu au cunoştinţă să fi fost contact al unui caz confirmat. Declaraţia poate fi descărcată de pe pagina de internet a Ministerului de Interne francez: www.interieur.gouv.fr/Actualites/L-actu-du-Ministere/Attestation-de-deplacement-et-de-voyage.

Ministerul de Externe le recomandă cetăţenilor români să se informeze anterior deplasării în Republica Franceză şi să consulte paginile de internet ale Ministerului Europei şi Afacerilor Externe francez: diplomatie.gouv.fr, Ministerului de Interne francez: www.interieur.gouv.fr, Ministerului Afacerilor Externe: https://www.mae.ro/node/51912 şi Ambasadei României la Paris: paris.mae.ro.

Cetăţenii români care doresc să se deplaseze sau se află pe teritoriul Republicii Franceze pot solicita informaţii consulare la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966, +33147052755, +33(0)145503997 şi +33(0)1470510 40, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: Misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de zona în care se află.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria anunţă renașterea unei legende – Ce va produce din nou
Ungaria anunţă renașterea unei legende – Ce va produce din nou
În urmă cu mai bine de jumătate de secol, un arhitect, sculptor şi profesor maghiar a inventat ceea ce avea să devină unul dintre cele mai populare şi îndrăgite puzzle-uri din lume, Cubul......
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină  înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă ...
Solicitarea actului de identitate pentru verificarea vârstei legale minime la achiziția produselor cu nicotină arată ...
Romgaz – Profitul net al grupului a scăzut cu 8,90% în primele 9 luni
Romgaz – Profitul net al grupului a scăzut cu 8,90% în primele 9 luni
Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2026 a fost de ...
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
Prefab a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui al acestui an, un profit net de 2,105 milioane lei, faţă de o ...