România a exportat tutun şi înlocuitori de tutun de peste o jumătate de miliard de euro, în primul semestru al anului

România a exportat tutun şi înlocuitori de tutun în valoare de 596,73 milioane de euro în primele şase luni din acest an, în scădere cu peste 15% faţă de perioada similară a anului trecut, când încasările au depăşit 707,19 milioane de euro, conform datelor din balanţa comercială cu produse agricole, consultată de Agerpres.
AGERPRES - D, 24 oct. 2021, 12:47
România a exportat tutun şi înlocuitori de tutun de peste o jumătate de miliard de euro, în primul semestru al anului

Încasările cele mai mari au fost consemnate din schimburile intracomunitare, respectiv 483,08 milioane de euro, iar 113,65 milioane de euro au provenit din exportul în ţările din afara spaţiului Uniunii Europene.

Conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), importurile de tutun şi înlocuitori de tutun au înregistrat o scădere în perioada analizată, de la 185,34 milioane de euro în primul semestru al anului 2020, la 162,55 milioane de euro, în aceeaşi perioadă din acest an.

Cu toate acestea, România se menţine pe excedent în comerţul cu tutun şi înlocuitori de tutun depăşind valoarea de 434,18 milioane de euro, în prima jumătate a acestui an.

Statistica MADR relevă faptul că deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a crescut cu peste 31% în primul semestru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, totalizând 1,27 miliarde de euro.

România a exportat, în perioada ianuarie – iunie 2021, produse agroalimentare în valoare de 3,63 miliarde de euro şi a importat de 4,9 miliarde de euro.

Ţigările şi tutunul, inclusiv înlocuitorii, se află în ultimii ani în topul produselor care au adus cele mai mari încasări în comerţul cu produse agroalimentare.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...