ROBOR nu se mai opreşte din creştere. Cele mai mari valori din primăvara anului 2020 încoace – miercuri, 27.10.2021

ROBOR continuă să crească şi atinge noi recorduri din luna mai 2020 şi până acum.
Ion Dobreanu - mie, 27 oct. 2021, 11:12
ROBOR nu se mai opreşte din creştere. Cele mai mari valori din primăvara anului 2020 încoace - miercuri, 27.10.2021

ROBOR la trei luni a crescut la 2,34%, faţă de 2,33%, nivelul din şedinţa precedentă, şi atinge cea mai mare valoare din 29 mai 2020 încoace.

ROBOR la şase luni a crescut la 2,46%, faţă de 2,45%, şi atinge cel mai ridicat nivel din 29 mai 2020 şi până acum.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat.

 

Te-ar mai putea interesa și
Evaluarea legislației UE privind tutunul riscă să afecteze obiectivul unei Europe fără fumat până în 2040, prin neluarea în considerare a unor dovezi relevante
Evaluarea legislației UE privind tutunul riscă să afecteze obiectivul unei Europe fără fumat până în 2040, prin neluarea ...
Uniunea Europeană riscă să rateze obiectivul unei generații fără fumat până în 2040 dacă decizia politică ajunge să influențeze modul în care sunt evaluate dovezile, consideră......
De la Ormuz la Wall Street: turbulențele din sectorul petrolier pun la încercare reziliența companiilor
De la Ormuz la Wall Street: turbulențele din sectorul petrolier pun la încercare reziliența companiilor
Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și, în special, perturbarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, consolidează ...
Luxul suferă din cauza războiului din Orientul Mijlociu
Luxul suferă din cauza războiului din Orientul Mijlociu
Magazinele duty-free care vând parfumuri şi băuturi spirtoase scumpe resimt consecinţele conflictului din Orientul Mijlociu, ...
Bani falşi în cantităţi enorme. Alertă în Bulgaria, înainte de alegerile din 19 aprilie 2026
Bani falşi în cantităţi enorme. Alertă în Bulgaria, înainte de alegerile din 19 aprilie 2026
Bulgaria - Guvernul interimar bulgar a avertizat miercuri că are cunoştinţă de existenţa unei cantităţi enorme de ...