Ciucă: Am depus la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunţat, sâmbătă, că a depus la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri ai Cabinetului său, subliniind că documentul programatic este centrat pe măsurile de primă urgenţă ce trebuie luate pentru a rezolva criza pandemică.
AGERPRES - S, 30 oct. 2021, 14:57
Ciucă: Am depus la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului

„Am depus la Camera Deputaţilor şi Senat programul de guvernare şi lista Cabinetului. Programul de guvernare este centrat pe ceea ce înseamnă măsurile de primă urgenţă ce trebuie luate la nivelul Guvernului pentru a rezolva criza pandemică. De asemenea, o altă prioritate e cea legată de creşterea preţurilor la energie, gaze naturale, preţurile la alimente”, a declarat, sâmbătă, la Parlament.

Cea de-a treia prioritate, a adăugat el, este „foarte bine articulată” la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„În felul acesta, la nivelul fiecărui capitol din programul de guvernare sunt cuprinse măsurile de reformă. De asemenea, am extras partea de esenţă din PNRR pentru a constitui anexele care dau reperele temporale ale activităţii fiecărui minister, astfel încât să putem să avem un grafic de timp pentru tot ceea ce avem de realizat. Sigur, sunt măsuri care vor fi implementate la nivelul Cabinetului, şi, de asemenea, sunt măsuri care vor trebui foarte bine acordate împreună cu Legislativul, astfel încât să beneficiem, în procent de 100%, de finanţarea prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă „, a afirmat Ciucă.

Premierul desemnat a mai spus că structura programului de guvernare a fost modificată pe priorităţile menţionate.

„Primul capitol este cel legat de Ministerul Sănătăţii, cu măsurile pe sănătate, cel de-al doilea este legat de energie şi, ulterior, vin celelalte ministere”, a declarat Ciucă.

El s-a declarat încrezător că prin acest program va fi continuat ceea ce s-a realizat, până în prezent, de către guvernarea liberală.

„Practic, programul de guvernare nu este unul nou. Am analizat tot ceea ce s-a realizat din vechiul program şi am asigurat partea aceasta de continuitate şi coerenţă împreună cu PNRR”, a mai declarat Ciucă.

Iată numele viitorilor minștri și portofoliile:

PNL

Dan Vîlceanu – Finanțe

Alina Ghorghiu – Justiție

Lucian Bode- Interne

Nelu Tătaru – Sănătate

Bogdan Aurescu- Externe

Marcel Boloș – Transporturi

Raluca Turcan – Muncă

Cătălin Predoiu – Apărare

Virgil Popescu – Energie

Sorin Cîmpeanu – Educație

Bogdan Gheorghiu – Cultură

Mircea Fechet – Agricultură

Robert Sighiartău – Digitalizare

Florin Roman – Economie

UDMR

Kelemen Hunor – vicepremier

Hegedus Csilla – Fonduri Europene

Barna Tanczos – Mediu

Attila Cseke – Dezvoltare regională

Eduard Novak – Tineret

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...