Ciucă: Guvernul va întruni minimul necesar de voturi; negocierile trebuie să continue până în ultimul moment

 Premierul desemnat Nicolae Ciucă şi-a exprimat, sâmbătă, convingerea că guvernul propus de el va întruni voturile necesare pentru a trece de Parlament, precizând că negocierile cu celelalte partide "trebuie să continue până în ultimul moment".
AGERPRES - S, 30 oct. 2021, 15:13
Ciucă: Guvernul va întruni minimul necesar de voturi; negocierile trebuie să continue până în ultimul moment

„Nu putem să facem abstracţie de cifre, dar am convingerea că Guvernul, în actuală formulă, cu actualul program, va întruni minimul necesar de voturi mergând pe responsabilitatea, pe stabilitatea şi pe nevoia de a rezolva problemele cetăţenilor români”, a declarat Ciucă, la Palatul Parlamentului, după depunerea listei de miniştri.

El a menţionat că va negocia în continuare cu „toate forţele politice responsabile”.

„Negocierile şi discuţiile trebuie să continue până în ultimul moment”, a precizat premierul desemnat.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...