Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 1-2 noiembrie, la Summitul liderilor mondiali privind Schimbările Climatice

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 1-2 noiembrie, la Summitul liderilor mondiali care va avea loc în cadrul Conferinţei Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), la Glasgow (Scoţia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord).
AGERPRES - Dum, 31 oct. 2021, 11:51
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 1-2 noiembrie, la Summitul liderilor mondiali privind Schimbările Climatice

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul reuniunii, preşedintele Klaus Iohannis va susţine Declaraţia Naţională, în care va transmite poziţia României, cu accent pe demersurile pe care le face ţara noastră pentru a limita efectele schimbărilor climatice.

„Declaraţia Preşedintelui României va reflecta astfel abordarea integrată pe care ţara noastră o propune în procesul de combatere a schimbărilor climatice, cu soluţii bazate pe natură în procesul de captare a carbonului, tehnologii verzi care să reducă emisiile din sectorul energetic şi industrial, schimbarea comportamentului cetăţenilor prin conştientizarea şi educarea cu privire la problematica schimbărilor climatice”, se arată în comunicat.

Totodată, preşedintele Klaus Iohannis va participa la evenimente în format multilateral şi bilateral pe tema soluţiilor bazate pe natură la problema schimbărilor climatice şi reducerea emisiilor din sistemul energetic.

„Schimbările climatice constituie una dintre cele mai mari provocări la adresa omenirii, în contextul în care traversăm o perioadă de urgenţă climatică. Efectele schimbărilor climatice nu cunosc graniţe naţionale, iar cetăţenii sunt din ce în ce mai expuşi la acestea. Preşedintele Klaus Iohannis este decis să se implice activ, alături de alţi lideri mondiali, organizaţii internaţionale, mediul instituţional, asociativ şi de business pentru a sprijini efortul global de combatere a schimbărilor climatice”, susţine sursa citată.

Reuniunea COP26, care se desfăşoară în perioada 31 octombrie – 12 noiembrie, are un rol esenţial în îmbunătăţirea implementării Acordului de la Paris şi limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius. În acest sens, este de dorit un angajament global pentru zero emisii nete până în 2050, precum şi pentru asumarea unor reduceri mari până în 2030. În acelaşi timp, se aşteaptă ca statele dezvoltate să extindă substanţial finanţarea climatică pentru statele în curs de dezvoltare pentru a le sprijini eforturile de atenuare şi adaptare la schimbările climatice. Cooperarea mai accentuată în domeniul cercetării şi inovării este esenţială în dezvoltarea de noi tehnologii verzi.

De asemenea, soluţiile bazate pe natură, precum împăduririle, joacă un rol important în combaterea schimbărilor climatice.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, se angajează să contribuie la eforturile Uniunii de a reduce cu cel puţin 55% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030 (comparativ cu nivelul din 1990) şi de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. România susţine la COP26 eforturile pentru finalizarea regulilor de operaţionalizare a Acordului de la Paris şi rămâne angajată în ceea ce priveşte implementarea acestuia

Te-ar mai putea interesa și
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Aproape jumătate (49,6%) din tot traficul de internet de anul trecut a fost generat de roboți, cu 2% mai mult față de anul 2022, potrivit raportului al companiei de securitate cibernetică......
Serviciile secrete americane consideră probabilă varianta ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi – WSJ
Serviciile secrete americane consideră probabilă varianta ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi – WSJ
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin nu a ordonat probabil uciderea politicianului ...
ANM: Seceta pedologică se menține pe suprafețe întinse din Moldova, Dobrogea şi Oltenia
ANM: Seceta pedologică se menține pe suprafețe întinse din Moldova, Dobrogea şi Oltenia
Secetă pedologică moderată şi puternică se înregistrează în cultura grâului de toamnă pe suprafeţe extinse din ...
Poșta Română a început distribuirea pensiilor pentru luna mai
Poșta Română a început distribuirea pensiilor pentru luna mai
Compania Naţională ,,Poşta Română" (CNPR) a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor ...