Victorie de etapă pentru Biden. Congresul a adoptat planul său de 1.200 de miliarde de dolari pentru investiții în infrastructură

Congresul american a adoptat definitiv vineri seară vastul plan de investiţii în infrastructuri dorit de preşedintele Joe Biden, căruia nu îi mai rămâne decât să promulge textul pentru intrarea lui în vigoare, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 06 nov. 2021, 09:12
Victorie de etapă pentru Biden. Congresul a adoptat planul său de 1.200 de miliarde de dolari pentru investiții în infrastructură

Adoptarea acestui plan de 1.200 miliarde de dolari de către Camera Reprezentanţilor, după aprobarea dată de Senat în august, constituie o victorie parţială pentru preşedintele american, care nu a reuşit să obţină un vot vineri asupra celuilalt plan gigantic al său, de investiţii în domeniile social şi ecologic.

Democraţilor le erau necesare 218 voturi pentru a trece planul destinat modernizării autostrăzilor, podurilor şi pentru internet de mare viteză, şi considerat unul din cele mai ambiţioase din istoria modernă a Statelor Unite. Planul a fost adoptat cu 228 de voturi pentru şi 206 împotrivă, cu ajutorul unor republicani, şi salutat cu ropote de aplauze.

Joe Biden, care are nevoie urgentă să-şi relanseze preşedinţia, spera vineri dimineaţă să-i fie aprobate în Cameră cele două proiecte majore: plan de investiţii în infrastructuri şi un amplu program, de 1.750 miliarde de dolari, de reformare a sistemului de protecţie socială şi de luptă împotriva schimbărilor climatice.

Însă liderii democraţi au fost nevoiţi să renunţe să supună la vot acest din urmă text, în condiţiile în care aripa de centru a partidului a cerut mai multe precizări cu privire la sumele prevăzute. Aripile moderate şi progresiste ale partidului s-au înţeles în cele din urmă asupra unui vot procedural de declanşare a procesului parlamentar.

Joe Biden, confruntat cu o scădere de popularitate cu un an înaintea alegerilor legislative de la mijloc de mandat, a precizat că vastul său program social ar urma să fie supus la vot în Camera Reprezentanţilor cel târziu în săptămâna care începe la 15 noiembrie, iar ulterior în Senat.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Moldovei A7: 32 de zile până la momentul adevărului. UMB așterne deja asfalt la mega-viaductul de 1,2 km
Autostrada Moldovei A7: 32 de zile până la momentul adevărului. UMB așterne deja asfalt la mega-viaductul de 1,2 km
Progres remarcabil la viaductul de la Cleja (1,2 km), punctul critic al șantierului Autostrăzii A7 Adjud - Bacău, anunță joi secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma. Potrivit lui,......
Paradoxul Coreei de Sud: cererea de cipuri crește vertiginos, acțiunile se prăbușesc. Investitorii pun sub semnul întrebării ciclul investițional în AI
Paradoxul Coreei de Sud: cererea de cipuri crește vertiginos, acțiunile se prăbușesc. Investitorii pun sub semnul întrebării ...
Un val masiv de vânzări a cuprins bursa din Coreea de Sud, indicele Kospi înregistrând o scădere de aproximativ 34% ...
Pasaj din orașul lui Bolojan, finalizat cu trei luni mai devreme față de termenul din contract
Pasaj din orașul lui Bolojan, finalizat cu trei luni mai devreme față de termenul din contract
Compania de construcții PORR anunță joi finalizarea lucrărilor la un pasaj din Oradea, cu aproximativ trei luni înainte ...
CFR a semnat contractul pentru serviciile de consultanță și supervizare a lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa II
CFR a semnat contractul pentru serviciile de consultanță și supervizare a lucrărilor de modernizare a infrastructurii ...
CFR S.A. a semnat contractul de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului ...