Cum va finanța România agricultura românească în următorii șase ani. Avem 21,6 miliarde de euro de la UE

Ministerul Agriculturii este în discuții cu mediu asociativ pentru finalizarea Planului Naținal Strategic, documentul care va sta la bază alocărilor financiare din bani EU în perioada 2021-2027. Per total, avem 21,6 miliarde de euro la dispoziție, din care anul acesta și anul viitor- 6,2 miliarde de euro.
Alina Stanciu - vin, 12 nov. 2021, 13:46
Cum va finanța România agricultura românească în următorii șase ani. Avem 21,6 miliarde de euro de la UE

Per total, începând cu 2023, vor fi de cheltuit 15,9 miliarde de euro, în contextul în care pentru perioada de tranziție 2021-2022 există alocări de 6,2 miliarde de euro.  În 2021 au fost lansate măsuri de dezvoltare rurală de 3,2 miliarde de euro.

Iată cum propune MADR să fie alocați banii aferenți perioadei 2023-2027

Iată cum sunt distribuiți acești bani în perioada 2023-2027:

  • Buget plăți directe FEGA: 9,98 mld. euro (9.982.627.625 euro);
  • Buget intervenții sectoriale FEGA: cca. 0,26 mld. euro (259.628.150 euro);
  • Buget dezvoltare rurală: alocare publică 5,65 mld. euro (5.654.397.604 euro), din care 4,83 mld. euro(4.835.249.460 euro) FEADR.

Din Pilonul I – valoare totală de 9,9 miliarde de euro

– plăți directe – 4,69 miliarde de euro

– Ecoscheme – 2,49 miliarde de euro

– Plăți redistributive- 998,2 milioane de euro

– Plăți cuplate- 1,49 miliarde de euro

– Tineri fermieri – 100 de milioane de euro

– Intervenții sectoriale în sectorul vitivinicol- 229,2 milioane de euro

– Intervenții sectoriale în sectorul apicol – 30,4 milioane de euro

Din Pionul II – FEADR – valoare totală 5,6 miliarde de euro

– Măsura mediu și climă, bunăstarea animalelor – 2 miliarde de euro, reprezentând 36,6% din total buget, față de 35% cât ne obligă UE

– Programul LEADER – 578,8 milioane de euro, reprezentând 10,1% din alocarea totală, față de 5% cât ne obligă UE. Toate programele mici se vor derula prin GAL

– Asistență tehnică- 193,4 milioane de euro, 4% din alocarea totală, față de 4% cât ne obligă UE

– Restul intervențiilor  fără alocarea pentru instalarea tinerilor fermieri care a fost transferată din Pilonul I către Pilonul II – 2,7 miliarde de euro, reprezentând 49% din total.

Sunt bani mai puțini față de perioada anterioară, având în vedere că și suma totală alocată Politicii Agricile Comune ( PAC) – de 365 de miliarde de euro- este redusă, urmare a brexit și alocări în alte zone.

„Pentru că paradigma PAC s-a schimbat radical, cu această strategie Green Deal și cu cele două strategii subsecvente – Farm to Fork și Biodiversitate,  pentru că s-a dorit o reformă  din perspectiva eligibilității- trecerea de la conformitatea plăților la performanța utilizării fondurilor-  din cauza crizei Covid-19,  s-au întârziat foarte mult negocierile pe Regulamente la nivelul insituțiilor europene. Regulamentele de bază pe  baza cărora definitivăm și noi Programul Național Strategic se va definitiva cel târziu la data de 10 decembrie- așa s-a promit. În paralel, statele membre elaborează Planurile Naționale Strategice ( PNS) și comisia dezvoltă aplicația IT prin care este tranmis PNS, iar noi aici, în luna noiembrie, lucrăm la consultări”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Pe submăsuri, MADR propune susținerea cu precădere în măsurilor de dezvoltare rurală  din pilonul II. Trebuie să sprijinim lanșul valoric, asocierea, să dezvoltăm piața, să integrăm producția”, este de părere ministrul de resort.

Pentru perioada 2021-2027, România va avea de cheltuit pentru implementarea Planului Național Strategic ( PNS) 21,65 de miliarde de euro, din care:

– 13,6 miliarde de euro pentru a acorda plăți directe ( pilonul I)

– 363,5 milioane de euro pentru măsurile de piață și intervențiile sectoriale

– 6,9 miliarde de lei pentru dezvoltarea rurală ( pilonul II) la care se adaugă facilitatea Next Generation ( EURI) în valoare de 700 de milioane de euro.

Pentru perioada de tranziție, 2021-2022, România are de cheltuit pentru PNS 6,2 miliarde de euro, dintre care 3,2 miliarde de euro sunt bani pentru măsuri de dezvoltare rurală lansate în 2021.

“În această jumătate de final de an 2021 s-au lansat deja programe și măsuri în valoare 3,2 miliarde de euro, 3 miliarde sunt plăți directe, ceea ce înseamnă că  pentru 2023-2027 au rămas 15,9 miliarde de euro.

Potrivit acestuia, vor lua parte la consultări 160 de entități în 12 grupuri de lucru ce vor avea cu ministerul 17 întâlniri.

Ce plăți se vor face anul acesta

În ceea ce privește situația din acest an, suntem în perioada în care APIA plătește avansul plăților directe pentru campania 2021.  Ministerul a plătit 1,1 miliarde de euro, reprezentând 92,5% din totalul plăților acceptate. Aceasta în condițiile în care au fost 770.449 de cereri, din care 712.719 au fost acceptate la plată.

Plățile au început în data de 18 octombrie și se vor finaliza în data de 30 noiembrie. Ulterior acestei date  începe plata finală.

Pentru caampania 2021, fermierii au primit:

schema de plată unică pe suprafață – 94,47 euro/ha

plata redistributivă

– 5 euro /ha pentru cei cu mai puțin de 5 hectare inclusiv

– 48,1457 euro/ha de la 5 hectare în sus, până la 30 de hectare inclusiv

Plata pentru înverzire – 57,89 euro/ha

Plata pentru tinerii fermieri- 40,4 euro/ha

Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic pentru ovine și caprine este de 17,2 euro pe cap de animal, în limita unui total de 71,3 milioane de euro ( pentru 4.135 de milioane de capete). Și acesta se plătește aîn această perioadă.

Ce bani vor primii fermierii în perioada următoare

În perioada următoare vor începe plățile și pentru alte două programe dedicate fermierilor, iar pentru un altul se așteaptă aprobarea de către Guvern a HG-ului care reglementează programul prin care se face finanțarea.

Începând cu 15 decembrie, vor primi bani, prin APIA, fermierii care cultivă legume în spații protejate. Prim programul dedicat, care a înlocuit programul Tomata, 14.271 de fermieri care s-au înscris în program până la data de 20.07.2021 vor încasa câte 2.210 euro per beneficiar. Suma totală alocată este de  31.550 de euro.

În această perioadă se verifică eligibilitatea acestor cereri pentru nu mai exista cereri fictive.

Tot în luna decembrie, Direcțiile Agricole Județene vor plăti celor aproximativ 1.000 de fermieri care cultivă usturoi și care s-au înscris pentru ajutorul de minimis 3.000 de euro pe hectar. Bugetul alocat de la stat este de 15 milioane de lei, astfel că,  dacă valoarea alocată va fi depășită, cuantumul plătit pe hectar se reduce proporțional.

Pentru a beneficia de aceste sume, fermierii trebuie să își valorifice producția până în data de 22 noiembrie 2021 i să depună documentele justificative până în data de 29 noiembrie.

Pentru apicultori, încă se așteapă aprobarea HG-ului care va legifera jutorul de minimis. Se vor da 23,7 lei pe familia de albine, iar bugetul total alocat din bugetul de stat este de 53,2 milioane de lei. Banii se vor da prin APIA.

„În sectorul apicol,  am prins în bugetul Ministerului suma încă de la începutul acestui an. Din neferire, există în avizare interministerială această HG din septembrie. Ieri am primit de la MAE avizul și l- am trimis către Ministerul Justiției, ultimul minister avizator. Ca să putem face plăți anul asta și să nu se piardă banii, am redus termenul de depunere al documentelor la 5 zile”, a explicat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

 

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...