NSA analizează comunicaţiile din întreaga lume

Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) colectează pe serverele sale miliarde şi miliarde de date ale unor comunicaţii în întreaga lume şi în Statele Unite, pe care le analizează cu ajutorul unor algoritmi, cu scopul de a identifica ameninţări teroriste, relatează AFP.
Economica.net - vin, 07 iun. 2013, 11:47
NSA analizează comunicaţiile din întreaga lume

Creată în timpul Războiului Rece, NSA este o organizaţie secretă al cărei buget nu este public.

Misiunea sa iniţială era să asculte, intercepteze şi decripteze comunicaţii în străinătate, care nu beneficiază de protecţia legală acordată americanilor.

Însă, în faţa ameninţării Al-Qaida şi cu ajutorul dezvoltării noilor tehnologii, ea s-a îndreptat tot mai mult către comunicaţii interne, pe teritoriul Statelor Unite.

Agenţia construieşte în prezent un complex imens în deşertul Utah, destinat extinderii semnificative a capacităţii sale de a colecta şi stoca informaţii ca „înregistrări telefonice”. Potrivit site-ului specializat Wired.com, instalaţia va ocupa o suprafaţă de cinci ori mai mare ca cea ocupată de imensul Capitoliu la Washington.

În loc să vizeze indivizi particulari, NSA „recoltează în vrac” toate informaţiile pe care le poate acumula în mod legal, ca numere de telefon, durata apelurilor, locul în care se află apelanţii, numărul de serie al telefonului – dar nu şi înregistrarea conversaţiilor.

Potrivit unei anchete efectuate de către Wall Street Journal în 2008, căutările pe Internet, tranzacţiile cu carduri de credit şi antetul e-mailurilor sunt, de asemenea, „aspirate” de aceste servere.

Programe create de matematicieni şi statisticieni trec în revistă, ulterior, aceste date, într-o operaţiune ce aduce a căutarea unui ac într-un car cu fân, confruntând spre exemplu lista cu numere de telefon cunoscute ale unor suspecţi de terorism cu datele respective.

Căutarea este extinsă, ulterior, la persoane care au intrat în contact cu aceşti suspecţi.

Potrivit senatorului Saxby Chambliss, atunci când este identificată o pistă, poliţia federală americană (FBI) este obligată să solicite unui judecător autorizarea în vederea aprofundării anchetei şi obţinerii, de exemplu, a conţinutului conversaţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit imaginilor postate pe canalul YouTube dedicat. Amintim că UMB, grupul......
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate ...
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană a ordonat evacuarea locuitorilor din zece sate din Liban, după noi schimburi de tiruri cu Hezbollah, ...